Actorul Mihai Călin face dezvăluiri din viața sa. ”Trec şi eu prin stări diferite, de la supărare, furie, depresie, la speranţă”

31.12.2020, 13:21
Actorul Mihai Călin face dezvăluiri din viața sa. ”Trec şi eu prin stări diferite, de la supărare, furie, depresie, la speranţă”
Actorul Mihai Călin face dezvăluiri din viața sa. ”Trec şi eu prin stări diferite, de la supărare, furie, depresie, la speranţă”

Actorul Mihai Călin a făcut declaerații despre viața și cariera sa și despre schimbările de care a avut parte în acest an.

Actorul Mihai Călin a mărturisit că este fericit că, în plan profesional, joacă în serialul ”Adela”, după o pauză de jumătate de an. Serialul ”Adela” va fi difuzat începând de anul viitor la postul de televiziune Antena 1. ”Filmez de aproape trei luni la acest proiect, care va fi difuzat la începutul anului viitor. Genul e romance şi mă bucur mult că joc după o pauză de jumătate de an. Am nişte colegi foarte tineri şi foarte entuziaşti, frumoşi, deştepţi şi talentaţi, alături de care am lucrat mult pentru pregătirea acestui proiect”, a declarat acesta pentru okmagazine.ro.

Mihai Călin a vorbit și despre cum vede viitorul apropiat. ”Nu am o viziune clară. Trec şi eu prin stări diferite, de la supărare, furie, depresie, la speranţă că totul se va rezolva cu bine. E multă ură şi lipsă de empatie în societate acum. Rolul artei, al teatrului, chiar ăsta era – să-i facă pe oameni să-şi pună întrebări, să-i apropie de conceptul de empatie. Altfel viaţa n-are niciun sens. A fost şi o perioadă agitată social şi politic pentru români…”, a afirmat el.

Mihai Călin, despre viața de familie

Mihai Călin formează un cuplu, din anul 2003, cu coregrafa Silvia Călin și are un băiat, Matei.

”Ca orice căsnicie, nu e lină şi liniştită. Nu cred că există căsnicii perfecte. În cuplu, cei doi se transformă unul pe celălalt. Totul e să existe sinceritate şi comunicare de la început, să nu se ascundă lucrurile sub preş, nici măcar nemulţumirile. Noi asta încercăm să facem zilnic – să stăm cât mai mult împreună, să vorbim despre orice. În cuplu, sunt tot felul de convulsii, reacţii diferite, stimuli externi şi frustrări profesionale poate. În căsnicie, e şi fericire, şi suferinţă, şi scandal, şi linişte”, a mărturisit actorul.

Mihai Călin a dat detalii și despre fiul său. ”Are 2-3 prieteni foarte buni, mai face şi baschet de performanţă, are un mediu în care se poate manifesta. Mai dificil e cu şcoala online, se face şcoală, dar mai puţin. Dar va trece şi asta… Suntem o familie care a petrecut mult timp împreună, avem multe discuţii. Încercăm să-l învăţam să fie bun, să aibă respect şi empatie faţă de toţi oamenii, să ajute, să fie atent la cei din jur”, a detaliat el.

citește și...