Actorul Adrian Păduraru, despre viața sa sentimentală. ”Stau bine. Dar Atât”

22.01.2021, 14:48
Actorul Adrian Păduraru, despre viața sa sentimentală. ”Stau bine. Dar Atât”
Actorul Adrian Păduraru, despre viața sa sentimentală. ”Stau bine. Dar Atât”

Actorul Adrian Păduraru a făcut declarații despre viața sa sentimentală.

Actorul Adrian Păduraru a vorbit despre ce se întâmplă în viața sa în plan sentimental într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva. ”Stau bine! Dar atât”, a declarat scurt actorul.

Întrebat când a fost cel mai fericit în viața sentimentală, Adrian Păduraru a spus: ”Aș fi avut o viață extrem de searbădă și de liniară dacă într-un interviu aș putea numi cel mai fericit moment în viața mea sentimentală. Am trăit și trăiesc o viață plină în care fericirea coexistă cu mine în fiecare secundă, și nu e vorba doar despre top. Despre ce să vorbesc, despre fericirile aparent mari, fericirile de secundă, despre amănuntele care te pot face fericit, despre marile surprize… E foarte greu! Fiecare are scala lui în ceea ce privește fericirea, definiția fericirii și momentele de fericire. Sunt un om fericit!”.

Adrian Păduraru a făcut furori cu rolul din filmul ”Declarație de dragoste”

Adrian Păduraru a cucerit publicul din România cu rolul de licean îndrăgostit din pelicula ”Declarație de dragoste”, unde a jucat alături de actrița Teodora Mareș.  Într-un interviu din urmă cu ceva timp, acesta mărturisea că el și partenera lui de la ”Declarație de dragoste” nu s-au înțeles deloc pe perioada filmărilor.

”Eu și Teodora nu ne suportam atunci. Orgoliile vârstei, eram nişte adolescenţi, iar toată lumea credea că suntem împreună. Noi eram la limită, aproape să ne batem, de ce, nu ştiu. Cine ştie ce era în capul nostru, erau orgolii sau concurenţă. Am mai lucrat apoi împreună, când ne-a venit mintea la cap, am mai avut şi alte proiecte, am prezentat şi un spectacol la Teatrul Naţional”, spunea Adrian Păduraru.

La rândul ei, Teodora Mareș declara: “Vă spun sincer că, în acest răstimp, am refuzat să mai joc alături de el. ”Declaraţie de dragoste” a avut un impact atât de mare încât nu am mai vrut să fiu asociată cu personajul de atunci, nici cu el. Drept pentru care am declinat toate ofertele”.

 

citește și...