A murit Ionuț Anghel, tânărul care aștepta un transplant de plămâni! Mesajul lui cu doar câteva ore înainte de deces

17.11.2020, 11:55
A murit Ionuț Anghel, tânărul care aștepta un transplant de plămâni! Mesajul lui cu doar câteva ore înainte de deces
A murit Ionuț Anghel, tânărul care aștepta un transplant de plămâni! Mesajul lui cu doar câteva ore înainte de deces

Ionuț Anghel, tânărul de 33 de ani din Focșani, care aștepta un transplant de plămâni de trei ani, a decedat luni, 16 noiembrie.

În ultimii 3 ani, toți miniștrii sănătății și șefii Agenției Naționale pentru Transplant i-au promis că îl vor ajuta să încheie o convenție cu o clinică din străinătate, unde putea fi operat.

Din păcate, Ionuț Anghel a pierdut lupta cu viața din cauza afecțiunilor grave la plămâni. Tânărului i s-a făcut rău în ultimele zile și a ajuns la spital.

Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel

Duminică, 15 noiembrie, înainte de a deceda, acesta a scris un mesaj sfâșietor pe Facebook. A luptat până în ultima clipă sperând că statul român îl va ajuta să efectueze un transplant de plămâni, pentru a putea trăi.

‘Ce țară… Trăim într-o țară în care dacă o singură persoană are o boală ce are nevoie de tratament sau transplant (în cazul meu), în afara țării, nu reușește mare lucru… Se lovește de tot ce ține SISTEM MEDICAL ROMÂNESC și de toate prostiile birocratice. 

Eu mă lupt pentru fiecare zi și noapte de noapte în speranța că va exista și un “mâine” și am afirmat asta în mai multe rânduri însă “cei de sus” au dat din cap în sens afirmativ că am nevoie de ajutor și cam atât… nimic concret! Când văd ce-mi spun cei care s-au tratat în afară, că acolo se poartă cu ține că și cum ai fi de-al lor… Doar când auzi „ca și cu un OM” de-al lor sau nu, pentru mine nu a mai contat. Deci se pune prețul pe Viață, te ajută, nu te lasă să ajungi în ultima faza ca să-ți mute, mai apoi, un dosar de colo-colo’, scria Ionuț Anghel, pe contul lui de Facebook.

Era căsătorit și avea un băiețel

Bărbatul de 33 de ani a lăsat în urma lui o soție îndurerată și un băiețel de 2 ani și 9 luni.

El suferea de Diskinezie Ciliară Primară, diagnostic pus acum câţiva ani în Austria, la celebrul spital AKH. Ionuț Anghel respira doar cu ajutorul tubului de oxigen.

‘Am vorbit cu domnul ministru, am vorbit, cu domnul doctor Radu Zamfir, toţi ne promit. Ne-au promis acum două luni un acord cu Italia. Inclusiv domnul ministru a spus despre Ionuţ că datorită deficitului imunitar prezintă un caz complex şi este obligatoriu să facă un transfer în străinătate. Şi în privat i-am scris domnului ministru. Vorbe frumoase, promisiuni şi atât. Nimic nu se schimbă. Îmi este foarte frică să sun la urgenţe, pentru că ştiu că orice virus care pe un om sănătos nu l-ar afecta pe el poate să-l omoare. Încerc să mă împart zi de zi între copil şi el şi uneori simt că mă prăbuşesc’, afirma în urmă cu o lună Nora, soţia lui Ionuţ.

citește și...