Vaccinul anti-COVID 19, dezvoltat de AstraZeneca, ar putea fi disponibil în decembrie
Vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva coronavirusului ar putea să devină disponibil pentru utilizare la sfârşitul lunii decembrie, a afirmat directorul executiv al companiei.
Compania este acum în aşteptarea aprobărilor emise de autorităţile cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor. “Autorităţile cu rol de reglementare analizează în mod constant datele noastre. Dacă ele vor fi rapide atunci când noi vom fi gata, vom putea începe să îi vaccinăm pe oameni în ianuarie, posibil chiar la sfârşitul lunii decembrie”, a declarat directorul companiei, Pascal Soriot, conform Agerpres. “Poate că nu vom obţine niciodată bani de pe urma lui (n.r. a vaccinului AstraZeneca), nimeni nu ştie cât de des vor trebui oamenii să se vaccineze. Dacă vaccinul nostru este eficient şi îi protejează pe oameni mai mulţi ani, iar boala dispare, atunci nu va exista o piaţă… Dacă acest lucru va trebui făcut anual, atunci vom putea să obţinem bani de pe urma lui începând din 2022”, a mai spus acesta.
AstraZeneca, companie britanico-suedeză, colaborează cu Universitatea Oxford din Marea Britanie pentru a fabrica un vaccin potenţial împotriva noului coronavirus, considerat unul dintre cei mai promiţători candidaţi de pe plan mondial în cursa ce vizează găsirea unui tratament eficient care să pună capăt pandemiei de COVID-19. Vaccinul dezvoltat de AstraZeneca a intrat în faza 3 a studiilor sale clinice în luna septembrie. Studiile respective au fost stopate temporar din cauza îngrijorărilor legate de starea de sănătate a unui voluntar din Marea Britanie, dar au fost reluate ulterior.
România a depășit 300.000 de cazuri de coronavirus
România a înregistrat alte 6.752 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 303.751, precizează Hotnews. 204.679 de pacienți au fost declarați vindecați. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.295. Dintre acestea, 1.056 sunt internate la ATI. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.552 de teste pentru coronavirus. De la începutul pandemiei, în România au fost prelucrate 3.476.645 de teste.
Pe teritoriul României, 40.629 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.788 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.017 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 20 persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.