Oana Zăvoranu, mesaj emoționant pentru mama ei la cinci ani de la moartea femeii: ‘Timpul vindecă…’
Mărioara Zăvoranu a decedat pe 17 aprilie 2015, la vârsta de 67 de ani. Femeia a stat spitalizată timp de trei luni, la secţia Terapie Intensivă a Institutului Fundeni.
Înainte de a deceda, Mărioara Zăvoranu a dorit să se împace cu fiica ei, Oana. Mai mult de atât, femeia i-a cedat toată averea singurei sale fiice, însă cu o condiție. Ca Oana să intre în posesia averii numai după moartea ei. Supărată, Oana i-ar fi cerut mamei sale moştenirea cât mai repede.
Oana Zăvoranu, mesaj pentru mama ei decedată
La vremea respectivă, bruneta chiar glumea cu privire la starea de sănătate a mamei sale. Oana Zăvoranu spunea că cea care i-a dat viață nu are faţă de femeie aflată pe patul de moarte, afirmând că aceasta era coafată și fardată.
‘Îmi place că a slăbit, ceea ce înseamnă că a ţinut o dietă şi îmi place că este foarte aranjată. Ea mă sună, mă înjură şi mă blesteamă, iar eu am blocat-o pe telefon. M-a sunat de pe alte numere, le-am blocat şi pe acelea. Nu mai suport să o aud înjurându-mă’, spunea bruneta ironic, cu doar câteva zile înainte ca mama ei să intre în comă.
Mai mult de atât, Oana mărturisea că Mărioara Zăvoranu a păstrat sarcina doar pentru că tatăl Oanei a obligat-o.
S-au certat ani buni pe avere
‘Mi-e jenă de acţiunile mamei în ceea ce mă priveşte. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să stârnesc sentimentele materne ale mamei mele. Mereu a spus că nu m-a vrut şi că m-a făcut cu sila pentru că a obligat-o tata să mă păstreze, ameninţând-o cu miliţia. Mă priveşte ca pe un duşman. Tata a murit chinuit pentru că e greu să trăieşti cu mama. Ea nu m-a dorit. Nici măcar nu este imobilizată la pat. Fumează în permanenţă’, spunea Oana Zăvoranu, la emisiunea “Un show păcătos”, de la Antena 1.
Anii au trecut, iar Oana Zăvoranu pare că regretă moartea mamei sale. De altfel, după decesul Mărioarei, Oana mărturisea că nu s-a înțeles cu mama ei așa cum și-ar fi dorit, însă moartea femeii care i-a dat viață a durut foarte tare.
Recent, pe rețelele de socializare, bruneta și-a deschis sufletul pentru fanii ei. La secțiunea de stories de pe Instagram, vedeta a răspuns întrebărilor puse de prietenii virtuali. Unii au întrebat-o cum a reușit să treacă peste decesul mamei sale.
‘Timpul vindecă totul’, a răspuns Oana Zăvoranu.