Ce pensie primește Mihai Neșu, după ce a rămas paralizat. Suma pe care o încasează de la statul român şi de la cel olandez
În urmă cu aproape 12 ani, Mihai Neșu a suferit o accidentare gravă, în timpul unui antrenament al echipei Utrecht. Neșu s-a ciocnit de un coechipier, Alje Schut. Din păcate, fostul fotbalist a rămas într-un scaun cu rotile. După ce a rămas paralizat, fostul fotbalist în vârstă de 38 de ani beneficiază de pensie atât din partea statului român, cât și din partea celui olandez.
Viața lui Mihai Neșu s-a schimbat radical în urmă cu aproape 12 ani. A rămas paralizat, soția l-a părăsit, iar părinții lui au trecut la cele veșnice. Cu toate acestea, el a rămas optimist și a luat calea credinței.
Pensia primită de Mihai Neşu după ce a rămas paralizat
Într-un interviu acordat pentru Antena 3, fostul fotbalist a dezvăluit ce pensie primește de la statul român și cel olandez. Din partea statului român încasează o pensie în valoare de 100 de euro și o pensie de însoțitor de 300 de euro. Din partea Olandei primește lunar 3.000 de euro.
„Din păcate, când m-am întors în țară din Olanda, am zis că pot să rezist să fiu bine la mine în țară. Trebuie să încerc să nu văd prea mult lucrurile care nu-s bune și dacă le văd să încerc să nu mă afecteze. Dar e adevărat că asta e realitatea. Practic majoritatea persoanelor cu dizabilități, dacă n-au condiții financiare bune, e foarte greu să trăiască”, a declarat Mihai Neșu la Antena 3.
„Și eu am foarte mulți prieteni cu dizabilități cu care vorbesc și le știu viața și știu cât le e de greu părinților lor să-i ajute și să le ofere toate condițiile. Plus că avem foarte multe familii care ne contactează cu diferite probleme pe care nu știu să și le vindece, probleme pe care nu poți să nu le sesisezi.
Sunt triste și sper să se îmbunătățească lucrurile în viitor. Eu nu mă pricep, nu știu ce s-ar putea face, dar e greu să fii și cu dizabilități și să nu ai sprijin din partea statului. În primul rând ar fi frumos ca personaele cu dizabilități să aibă un sprijin mai mare din punctul de vedere al traiului și tratamentului”, a adăugat Neșu.