Vremea se schimbă radical în toată țara. Sunt așteptate ninsori, lapoviță și temperaturi de îngheț
Toamna își intră oficial în drepturi, începând de joi, 17 noiembrie! Temperaturile vor scădea brusc, iar vremea va fi deosebit de rece și mohorâtă. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, se vor înregistra ninsori și lapoviță la munte, iar în sudul țării vor predomina ploile.
După ce am avut parte de vreme frumoasă până la jumătatea lunii noiembrie, meteorologii anunță acum o răcire accentuată în cea mai mare parte a țării. Cel mai frig va fi în nord-estul țării, cerul mai mult noros, ploi și chiar ninsori în anumite regiuni.
În ce zone vor fi temperaturi de îngheț, lapoviță sau ninsori
Potrivit ANM, valorile termice vor deveni mai scăzute decât cele normale în a doua decadă a lunii noiembrie. În estul Transilvaniei, trecător în Moldova, iar noaptea posibil și în nordul Munteniei se vor semnala precipitații mixte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 16 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între minus 3 și 5 grade Celsius.
În București, temperaturile se vor apropia de mediile multianuale specifice perioadei. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade Celsius, iar cea minimă nu va depăși 4 grade Celsius.
De vineri se răcește tot mai mult. Vor fi condiții de ploaie, iar vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață.