Nikita a ajuns pe mâinile medicilor, după ce a fost atacată cu sabia de tatăl fetiței unuia dintre copiii săi

10.11.2022, 16:33
Nikita a ajuns pe mâinile medicilor, după ce a fost atacată cu sabia de tatăl fetiței unuia dintre copiii săi
Nikita a ajuns pe mâinile medicilor, după ce a fost atacată cu sabia de tatăl fetiței unuia dintre copiii săi

Nikita a trecut prin momente de groază, după ce a fost agresată pe străzile din Malaga, Spania, ziua în amiaza mare. Aceasta a fost atacată cu sabia pe stradă, chiar de fostul ei iubit. 

Nikita, pe numele ei real, Mihaela Ispas, a tras o sperietură zdravănă, după ce a fost atacată din senin pe stradă, cu sabia, scrie fanatik.ro. Amica ei, Alina Tănase, a mărturisit că totul s-a petrecut în urmă cu câteva zile. Femeia a povestit că Nikita nu știe ce să mai facă pentru a scăpa de acest bărbat. Între timp, polițiștii au reușit să-l prindă și a fost reținut pentru tentativă de omor.

Nikita a fost agresată fizic de fostul iubit

„Nikita a fost atacată cu o sabie în stradă de tatăl fetei sale. Nu știm ce să mai facem ca să scape de acest individ care nu merită să îi pronunțăm nici numele. Am sunat repede la Poliție, pentru că după atac a fugit. I-a zis să stea să vorbească, să nu fugă de el. Nikita a încercat să grăbească pasul, dar el a fost mai rapid.

Niciodată nu mi-am imaginat că o să îmi fie frică să merg pe stradă cu prietena mea, mai ales aici, în Spania, unde legile sunt foarte dure, foarte stricte, cu bărbații abuzatori. Sunt șocată de ce i s-a întâmplat. Nu ne putem reveni niciuna”, a declarat Alina, prietena Nikitei, pentru Fanatik.ro.

Ajunsese să fie terorizată de bărbat

În vara lui 2021, Nikita mărturisea că are mari probleme din cauza fostului partener, Cristian Doban.

Cristian Doban ar fi ajuns chiar să o amenințe pe Nikita și a creat mai multe conturi false pe rețelele de socializare. Bărbatul a fost obligat de instanță să plătească pensie alimentară.

„Când a aflat că are de dat bani pentru copil, mi-a trimis mai multe mesaje de amenințare. A afirmat că mă va omorî, ca să nu plătească nimic. Mesajele au fost trimise de pe mai multe conturi, însă rezultă clar că el este, fiindcă se referă la pensia alimentară. Voi veni în România, ca să depun plângere penală împotriva lui”, a declarat Nikita pentru Spynews.

Nikita a suferit un infarct în 2019

Deși s-a mutat în Spania pentru un trai mai bun, Nikita s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Potrivit impact.ro, acesta ar avea sănătatea șubredă, după ce în 2019 a suferit un infarct.

Doctorii i-au interzis să mai depună efort, însă Nikita nu a respectat indicațiile acestora. Ea este nevoită să muncească din greu pentru a-și întreține cei doi copii făcuți cu bărbați diferiți. Fosta vedetă tv a ajuns să lucreze pe timp de zi la o firmă de curățenie, iar seara este angajată ca bodyguard la un club.

„Eu duc o viaţă cinstită în Spania, muncesc, îmi văd de treaba mea, însă mai sunt şi conaţionali de-ai noştri care sunt certaţi cu legea şi comit diverse infracţiuni. Pe ei nu îi suport şi vreau să plătească pentru ceea ce fac. Tocmai de aceea lupt cum pot împotriva lor.

Colaborez cu autorităţile atunci când acestea mă solicită, mi se pare ceva normal. Dacă pot ajuta la prinderea unui tâlhar sau a unui violator, este de datoria mea să o fac. Nu suport infractorii, indiferent ce naţionalitate au, şi cred că locul acestora nu este pe stradă, ci după gratii. Vreau să fiu în siguranţă când ies pe stradă să mă plimb cu fiica mea, nu să mă trezesc că mă ataca cineva şi-mi dă în cap. Poliţiştii spanioli mi-au mulţumit de câteva ori pentru că i-am ajutat să prindă infractori periculoşi, iar pe viitor voi face tot aşa”, declara Nikita, nota România Tv.

citește și...