Se redeschide dosarul morții polițistului Bogdan Gigină. Gabriel Oprea e acuzat de ucidere din culpă
Bogdan Gigină a murit în urmă cu 4 ani, mai exact pe 20 octombrie 2015, în timpul unei misiuni de însoțire a ministrului de Interne de atunci, Gabriel Oprea.
Se redeschide dosarul morții polițistului Bogdan Gigină
De atunci, dosarul morții polițistului Bogdan Gigină s-a plimbat pe la mai multe instanțe din motive de procedură.
Luni, 2 decembrie, Tribunalul București a dispus începerea judecății pe fond. Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, scrie Digi24.
În mai 2018, dosarul a fost trimis de la DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, susţinea DNA.
Bogdan Gigină și-a pierdut viața pe 20 octombrie. Ploua cu găleata, iar Bogdan îi deschidea calea vicepremierului Gabriel Oprea, moment în care a derapat cu motocicleta și a căzut într-o groapă adâncă de trei metri, aflată pe mijlocul străzii Știrbei Vodă.
Abia la șase zile de la tragedie, Gabriel Oprea a ieșit public și s-a scuzat că nu a oprit mașina pentru că nu a știut de accident.
„Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist.
În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, ‘drepturi’ neprevăzute de cadrul legal, ‘drepturi’ a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită”, se află specificat la dosar.