Jojo, mărturisiri despre hărțuirea sexuală. “Eram la o vârstă foarte fragedă”

16.06.2022, 15:00

Jojo a vorbit despre hărțuirea sexuală  din industria divertismentului. Artista în vârstă de 41 de ani a dezvăluit mai multe detalii din trecutul ei. Blondina a dezvăluit că a primit mai multe propuneri indecente pentru a evolua în carieră. “Eram la o vârstă foarte fragedă când am primit astfel de propuneri”.

Declarațiile artistei vin după ce Viorica Vodă a recunoscut  la Gala Gopo  că a fost hărțuită sexual, de mulți oameni din domeniul cinematografiei,. Mărturisirea dureroasă a Vioricăi Vodă a determinat-o pe Jojo să își spună povestea.

Vedeta a recunoscut că, la începutul carierei, i s-au făcut avansuri cu promisiune că va evolua în carieră.

“Eram la o vârstă foarte fragedă când am primit astfel de propuneri”

Din păcate, în România, dar nu numai, în societatea de astăzi, la nivel global, acest lucru este des întâlnit în orice profesie, nu numai în industria de divertisment. Este regretabil că există un asemenea fenomen și e bine că Viorica Vodă a deschis acest subiect care, până acum, nu a mai fost discutat public, la noi în țară. Vorbind din proprie experiență, eram la o vârstă foarte fragedă când am primit astfel de „propuneri și am simțit că trebuie să tranșez lucrurile, să spun un „Nu foarte clar, să refuz acea situație. Am avut-o pe mama aproape ca sfătuitor și susținător. Există oameni care au senzația că li se permite orice și că li se poate oferi orice în schimbul unui job.”, a declarat Jojo, potrivit viva

Frumoasa actriță spune că acest lucru nu i s-a întâmplat doar o dată, ci propunerile au venit în repetate rânduri. Ba mai mult, a avut de ales între acestea și între cariera ei. În acest sens, Jojo spune că i s-au închis foarte multe uși, pentru că nu a acceptat ofertele impuse de anumiți directori, regizori.

“Au mai existat situații în care am fost pusă în fața unor alegeri”

“Întâmplarea nu a fost singulară, au mai existat situații în care am fost pusă în fața unor alegeri, în urma unor mesaje foarte clare. De fiecare dată am deschis o altă ușă ca să găsesc acea persoană care să creadă în talentul meu și care să mă prețuiască din punct de vedere profesional. Au fost momente în care am pierdut castinguri, dar nu am renunțat la visul meu. Dar este vorba strict despre experiența personală și nu aș putea să vorbesc în numele altcuiva. Consider că poți spune „Nu, și nu depinde cariera ta de asta.”, a mai spus Jojo.

citește și...