Arhiepiscopul Tomisului a fost amendat de trei ori, pentru că nu a respectat carantina. ”Amenzile sunt ilegale. E absurd”

24.01.2022, 17:49

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost amendat de trei ori,  pentru că a încălcat legea și nu a respectat carantina în care a fost plasat. Arhiepiscopul a transmis prin reprezentanții săi care este pozitia sa oficială. Valoarea totală a amenzilor primite este de 3.000 de lei.

ÎPS Teodosie a fost infectat cu Covid-19 și a fost izolat în carantină. Ulterior, acesta a ținut o slujbă în catedrala Arhiepiscopiei din Constanța, punând astfel, mai multe persoane în pericol de îmbolnăvire.

Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, ÎPS Teodosie transmite că amenzile ar fi ilegale, pentru că nu ar fi fost înștiințat în mod oficial că trebuie să stea în izolare, ci doar a primit o notificare pe mail-ul personal. Mai mult, Arhiepiscopul Tomisului acuza că amenzile au fost date înaintea înștiințării în sine.

IPS Teodosie, amendat de trei ori într-o zi

„Amenzile date ÎPS Teodosie sunt ilegale. Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a Înalt Preasfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al ÎPS în jurul orei 13.00.

Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care ÎPS participa. În măsura în care amenzile date ÎPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat” se arată în comunicatul emis de biroul de presă al Arhiepiscopului Tomisului.

IPS Teodosie a susținut că nu se vaccinează împotriva COVID-19

IPS Teodosie a sfidat constant măsurile anti-COVID impuse da autorități în timpul pandemiei. În toată perioada pandemiei, arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a contestat restricțiile impuse de autorități.

IPS Teodosie a susținut că nu se vaccinează împotriva COVID-19 pentru că are alergii și că, oricum, nu ar avea motiv pentru că nu se îmbolnăveşte.

“Nu este obligatoriu şi mai ales că este un vaccin care e făcut în pripă. De aceea sunt în fiecare zi surprize pentru că trebuie să fie pregătiţi oamenii, sunt oameni cu anumite afecţiuni care datorită vaccinului, iată, cedează, unii mor, alţii paralizează şi trebuie să fim atenţi.

Noi nu suntem medici ca să recomandăm vaccinul. Ar fi o depăşire a cunoştinţelor şi atribuţiilor noastre”, declara IPS Teodosie în aprilie 2021.

citește și...