Ruby și-a schimbat silicoanele! Artista avea mari probleme cu bustul imens

30.10.2019, 12:21

Ruby și-a schimbat silicoanele! Artista a ajuns din nou pe mâna medicului estetician, însă de data aceasta de nevoie. Vedeta de la ‘Asia Expres’ a optat pentru aceleași dimensiuni la silicoane.

Ruby și-a schimbat silicoanele! Artista avea mari probleme cu bustul imens

Ana Claudia Grigore, cunoscută drept Ruby, și-a mărit bustul pentru prima dată la vârsta de 18 ani. În liceu, solista își micșorase sânii, pentru că i se părea că sunt prea mari.

‘Am mari emoții, însă am încredere în doamna doctor. Am venit să îmi schimb protezele. De obicei mă vindec foarte repede, așa că o să ajung repede acasă. Greşelile copilărie… Rezolv o problemă mai veche pe care eu o aveam cu sânii şi pe care eu am ascuns-o de voi şi pe care nu îmi plăcea să o recunosc. Am greşit, repar!, a scris ea pe Instagram.

După ce și-a pus implanturile mamare prima oară, Ruby a ignorat sfaturile doctorului și în timp a ajuns să aibă probleme mari.

La vremea respectivă, Ruby a urcat pe scenă la câteva zile de la intervenție, deși avea strict interzis.

‘Nu este om pe care să-l placă toată lumea. Îmi e efectiv rușine să vorbesc despre asta. De proastă mi-am pus implanturi. Nu recomand fetelor să facă ce am făcut eu. E atât de complicat… și pleacă din liceu. Eu aveam sânii foarte mari. Mi se părea prea mult pentru mine la momentul acela și am făcut o reducție.

Am făcut treaba asta după ce am terminat liceul. După ceva ani am văzut că la modă erau sânii cum îi aveam în liceu. Și am ce?! Eu nu sunt la modă?! Și mi-am făcut implanturi de silicon. Nu pot să… Nu-mi plac sânii mei în momentul acesta. Ar trebui să-mi scot implanturile. Nu am atât timp cât să-mi permit să stau la pat. Am complicat și eu lucrurile că a doua zi eram pe scenă. Sânul stâng nu e de ieșit în oraș… Trebuia să-mi fac lucrul acesta de multă vreme’, a declarat Ruby la Interviurile VIVA!

citește și...