Cum se simte acum Tamara Buciuceanu! Ce au dezvăluit medicii de la Spitalul Elias
La patru zile de când a fost internată de urgență la Spitalul Elias, Tamara Buciuceanu se află la Terapie Intensivă, sub supravegherea strictă a medicilor.
Reprezentanții Spitalului Elias au transmis, astăzi, noi detalii despre evoluția stării de sănătate a marii actrițe. Tamara Buciuceanu a fost internată joi, după ce s-a simțit rău și a sunat la 112 pentru a solicita o Ambulanță.
„Va mai rămâne internată câteva zile”
„Va mai rămâne internată câteva zile la noi, în acest moment e bine, se alimentează, vorbește, dar a înțeles ca trebuie să mai rămână cu noi câteva zile. Am chemat echipa de cardiologi, o să o revadă la prânz după ce mai ies niște analize și o sa ne spună dacă o mută sau nu (în salon – n.r). Nu s-a luat decizia de mutare încă, deocamdată este tot în Terapie Intensivă”, a dezvăluit, pentru MEDIAFAX, Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.
Tamara Buciuceanu-Botez este una dintre cele mai iubite actrițe de teatru și film din România. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, cea supranumită Doamna comediei românești a jucat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, al Chiriței din „Chirița în provincie” sau al lui Isoscel din „Liceenii”.