Vaccinul produs de Pfizer, eficient în reducerea transmiterii coronavirusului. Ce arată cele mai noi studii
Cele mai recente studii realizate de Pfizer și Ministerul israelian al Sănătății au arătat că vaccinul anti-coronavirus produs de compania americană are o eficiență de 89,4% în prevenirea infecțiilor cu COVID-19.
Conform celor de la Financial Times, vaccinul celor de laPfizer s-a dovedit a avea o eficienţă de 95.8% în prevenirea infectării cu noul coronavirus la două săptămâni după inocularea celei de-a doua doze. De asemenea, are o eficacitate mare și în prevenirea formelor severe, 99.2%, și aproximativ 98.9% în prevenirea decesului.
Vaccinul celor de la Pfizer, cea mai mare eficacitate în prevenirea infecțiilor
La nivel mondial, SUA a fost cea mai afectată țară de pandemia de coronavirus. Potrivit datelor raportate luni de universitatea americană Johns Hopkins, peste o jumătate de milion de persoane au murit din cauza COVID-19 în America.
“Au murit mai mulţi americani în această pandemie decât în Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial şi războiul din Vietnam”, a subliniat preşedintele Joe Biden într-o proclamaţie.