Mesajul surprinzător al Dariei Radionova pentru Bianca Drăgușanu. Nu a putut să se abțină: ‘Ea știe cine este și nu trebuie să amintesc eu nimănui’
Daria Radionova, viitoarea soție a lui Alex Bodi, a continuat seria dezvăluirilor despre relația de iubire cu afaceristul din Mediaș.
Focoasa tânără a povestit cum a reușit să ajungă celebră peste noapte în întreaga lume, nu doar în Regatul Unit. În plus, i-a transmis și un mesaj surprinzător fostei soții a lui Alex Bodi, Bianca Drăgușanu.
Cum a ajuns celebră iubita lui Alex Bodi
‘Tot timpul mi-am dorit ca viața mea să fie privată și nu mi-a plăcut să vorbesc despre mine. M-am născut în Moldova, dar am părăsit-o la vârsta de 15 ani. Am vrut să studiez în străinătate și părinții mei m-au trimis la un internat din Marea Britanie. Mi-a plăcut acolo și am decis să îmi continui studiile la Londra. După ce am terminat studiile în domeniul afacerilor și al managementului, mi-am dorit să îmi creez propria linie de haine.
Într-o săptămână, am vândut întreaga colecție online. Apoi am făcut mai multe jachete. Am deschis un mic magazin. Am avut, de asemenea, un mare succes. Prin urmare, mi-am deschis propriul magazin cu 3 etaje. Mi-am extins afacerea și am făcut și jachete pentru bărbați și copii. În acest moment am și un salon de înfrumusețare. A fost întotdeauna visul meu să am unul. Am creat salonul de înfrumusețare «Royale Dolls Beauty»’, a declarat Daria Radionova pentru Cancan.ro.
Ce spune despre Bianca Drăgușanu
‘Nu am niciun mesaj de trimis acestei femei. Viața ei nu mă interesează și nu mă deranjează. A spus multe lucruri rele despre mine și a încercat intenționat să mă doboare. Nu voi face asta, la rândul meu. Ea știe cine este și nu trebuie să amintesc eu nimănui’, a mai adăugat tânăra.