97 de oameni din România, infectați cu coronavirus! Autoritățile vor lua măsuri drastice

14.03.2020, 10:41
97 de oameni din România, infectați cu coronavirus! Autoritățile vor lua măsuri drastice
Autoritățile vor lua măsuri drastice

Numărul celor din România diagnosticați cu coronavirus a ajuns la 97. Foarte multe cazuri au fost confirmate ieri și numărul continuă să crească de la oră la oră. 

Autoritățile au confirmat azi că în România există 97 de persoane depistate cu coronavirus, iar șase dintre acestea sunt deja vindecate. 

Autoritățile vor lua măsuri drastice

România se îndreaptă către scenariul nr. 3 elaborat de autorități în cazul epidemiei de coronavirus.

La această oră, în carantină instituționalizată sunt 2.298 de persoane, pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.723 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. 

Până în prezent, au fost înregistrate 32 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal, scrie Digi 24. 

citește și...