6.752 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 în România. Bilanțul a trecut de 300.000

08.11.2020, 13:34
6.752 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 în România. Bilanțul a trecut de 300.000
6.752 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 în România. Bilanțul a trecut de 300.000

Duminică, 8 noiembrie 2020, pe teritoriul țării noastre au fost raportate 6.752 de noi cazuri de infectare cu COVID-19. Bilanțul total a depășit 300.000.

România a înregistrat alte 6.752 de cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 303.751, precizează Hotnews. 204.679 de pacienți au fost declarați vindecați. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.295. Dintre acestea, 1.056 sunt internate la ATI. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.552 de teste pentru coronavirus. De la începutul pandemiei, în România au fost prelucrate 3.476.645 de teste.

Pe teritoriul României, 40.629 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 23.788 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 71.017 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 20 persoane. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.862 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați.

Peste 12 milioane de cazuri de coronavirus în Europa

Peste 12 milioane de cazuri Covid-19 au fost identificate în mod oficial în Europa. Cele 52 de state din regiune constituie zona cea mai lovită din lume în ceea ce privește numărul cazurilor, devansând America Latină și Caraibe (11,5 milioane de cazuri) și Asia (10,9 milioane).

Aproape jumătate din cele 12 milioane de cazuri au fost înregistrate în doar patru state: Rusia (peste 1,7 milioane), Franța (peste 1,6 milioane), Spania (peste 1,3 milioane), Marea Britanie (peste 1,1 milioane), notează sursa mai sus-citată.

Europa a devenit încă o dată epicentrul pandemiei în ultimele săptămâni, după ce s-a întâmplat acest lucru și în martie-aprilie. De la începutul lui octombrie, regiunea a fost cea cu cele mai multe contaminări zilnice din lume. Săptămâna trecută, peste 280.000 de noi cazuri au fost înregistrate pe zi, peste jumătate din numărul total înregistrat în medie pe zi în lume (525.000).

citește și...