17.191 de îmbolnăviri cu coronavirus în România. 155 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Marți, 19 mai 2020, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în România a ajuns la 17.191. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 155 de cazuri noi de îmbolnăvire.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 155 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus pe teritoriul României. Numărul total al cazurilor de infectare se ridicîă la 17. 1919.
Potrivit Hotnews, până acum, au decedat 1.126 persoane diagnosticate cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov.
La terapie intensivă, în prezent sunt internați 195 de pacienți.
Dintre cazurile confirmate pozitiv, 10.166 de persoane au fost declarate vindecate și au fost externate.
Pe teritoriul țării noaste, în carantină instituționalizată, în acest moment, se află 11.808 persoane.
24.415 oameni se găsesc în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până acum, în România, au fost prelucrate 322.074 de teste pentru coronavirus.
103 români au murit în stăinătate
De la începutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, 103 cetățeni români aflați în străinătate au murit din cauza infectării cu COVID-19.
În plus, 2923 de cetățeni românmi aflați în străinătate au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus.
Peste 2.500 de cadre medicale infectate la nivel național
Conform datelor furnizate marți de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel național, sunt infectate cu coronavirus 2.625 de persoane din rândul cadrelor medicale și al personalului auxiliar.