Zi de relaxare pentru concurenții ”X Factor”, înainte de finala de vineri

15.12.2020, 12:32
Zi de relaxare pentru concurenții ”X Factor”, înainte de finala de vineri

Concurenții de la emisiunea ”X factor” au avut parte de o zi de relaxare înainte de finala competiției, care va avea loc vineri, 18 decembrie 2020.

Jurații Ștefan Bănică, Loredana, Delia și Florin Ristei și-au ales fiecare câte un concurent alături de care cred că pot câștiga finala ”X Factor” sezonul 9, vinerea aceasta, de la 20.30, la Antena 1. Înainte de marea finală, concurenții se pregătesc nu doar vocal, ci au grijă și de felul în care vor arăta.

Italienii de la formația Super 4, Sonia Mosca, Andrada Precup și Adrian Petrache au obținut o derogare de la cei patru jurați ai lor pentru a face pauză de repetiții și s-au relaxat o zi la salon. Tunsori noi, coafuri speciale și un machiaj deosebit, totul pentru ca finaliștii show-ului ”X Factor” să arate perfect în seara cea mare. Dar pentru că muzica face parte din viețile lor în fiecare clipă, aceștia au continuat să cânte și chiar au oferit un concert neplanificat specialiștilor care au avut grijă de look-ul lor.

Finala ”X Factor” are loc vineri

Vineri 18 decembrie, de la ora 20.30, la postul de televiziune Antena 1, Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 și Sonia Mosca vor lupta în marea finală ”X Factor” sezonul 9.

Aceștia vor pregăti nu doar o melodie individuală, ci și una alături de mentorii lor și alta împreună cu un invitat special, nume importante din lumea muzicală din România.

Care vor fi alegerile lor muzicale și cine îi va cuceri pe cei de acasă, telespectatorii vor afla vineri, de la 20.30, la Antena 1, în marea finală a celui de-al nouălea sezon. Câștigătorul va fi desemnat prin vot, iar admiratorii își pot susține favoritul cu un sms la numărul 1313 cu numele acestuia: Andrada, Adrian, Sonia sau Super 4.

citește și...