Vremea se răcește drastic în următoarele zile. Vor fi precipitații sub formă de ploaie și ninsoare
Meteorologii avertizează că va urma un val de răciri masive, urmat de precipitații sub formă de ploaie și ninsoare. Vremea se va strica începând din acest weekend.
Temperaturile vor scădea brusc și ne așteaptă un sfârșit de săptămână friguros, conform ANM. Un val de aer rece va pătrunde pe teritoriul țării noastre, care va fi resimțit prima dată în nord-vestul țării, urmând apoi în tot restul țării.
Valorile termice vor fi mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă. Vor fi precipitații în toată țara, sub formă de ploi, iar la munte sub formă de ninsori viscolite. Vântul va sufla cu putere, ajungând la viteze de peste 70-90 km/h.
Valorice termice scad brusc în termometre
Temperaturile vor scădea semnificativ și în București, unde sunt anunțate maxime de doar 11 grade Celsius.
Joi, 29 octombrie, vremea se va menține călduroasă pentru această dată din calendar. Temperaturile maxime vor ajunge și la 20 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 13 grade. Dimineața și seara vor fi condiții de ceață.
De vineri, vremea se strică în toată țara. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent.
Temperaturile maxime nu vor mai depăși 13 grade Celsius și se va înteți ușor și vântul. Weekendul va fi unul friguros în Capitală, iar șansele de ploaie se apropie de 40%. Noaptea, temperatura minimă va scădea până la 4 grade Celsius.