Vor mai fi obligate persoanele care se vor vaccina anti-COVID să poarte mască? Ce spune coordonatorul campaniei de imunizare

23.11.2020, 12:38
Vor mai fi obligate persoanele care se vor vaccina anti-COVID să poarte mască? Ce spune coordonatorul campaniei de imunizare

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a explicat dacă persoanele care se vor vaccina anti-COVID vor mai trebui să poarte mască de protecție.

Medicul Valeriu Gheorghiță a declarat că persoanele vaccinate vor trebui să respecte în continuare măsurile de prevenție, cum ar fi purtatul măștii sau distanțarea fizică, până în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă.

”Așa cum s-a spus, inclusiv Anthony Fauci a prezentat această recomandare, trebuie să înțelegem că până în momentul în care noi vom atinge nivelul de imunizare colectivă nu trebuie să facem rabat de la respectarea măsurilor de prevenție, pentru că, împreună, practic prin acest efort conjugat, prin această solidaritate socială noi putem să limităm, să reducem foarte mult răspândirea acestui virus. Dar, dacă ne vom limita doar la respectarea măsurilor de prevenție fără adoptarea unei strategii de vaccinare, nu vom putea pune punct într-un viitor rezonabil acestei pandemii. Deci, categoric da, este important să respectăm pe mai departe măsurile de prevenție. La un moment dat, aceste măsuri vor fi ușor, ușor retrase, atunci când se va atinge pragul de imunizare colectivă”, a declarat medicul militar, potrivit Digi24.

Vaccinul cu rezultate de peste 90% împotriva COVID-19

Grupul farmaceutic Pfizer Inc. a anunţat recent că vaccinul său experimental are o eficienţă de peste 90% în prevenirea COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3. Anunţul companiei reprezintă o primă victorie importantă în lupta împotriva unei pandemii care a ucis peste 1 milion de persoane în întreaga lume.

Pfizer şi partenerul său german, compania BioNTech SE, sunt primii producători de medicamente din lume care au prezentat date pozitive furnizate de un studiu clinic realizat pe scară amplă şi care vizează un vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus. Dacă vaccinul dezvoltat de grupul Pfizer va fi autorizat, acesta va deveni disponibil într-o primă fază într-un număr limitat de doze.

Eficienţa vaccinului dezvoltat de Pfizer a fost măsurată comparând numărul participanţilor infectaţi cu noul coronavirus din grupul vaccinat cu numărul celor din grupul placebo, “la şapte zile după a doua doză” şi la 28 de zile după prima doză, se arată într-un comunicat al celor două companii.