VIDEO | O femeie fără adăpost a cucerit internetul cu vocea sa!

01.10.2019, 16:21
VIDEO | O femeie fără adăpost a cucerit internetul cu vocea sa!
Femeia este originară din Rusia

O femeie fără adăpost din Los Angeles a cucerit internetul cu vocea sa. Rusoaica a cântat operă la metrou, iar filmarea cu interpretarea sa a impresionat o lume întreagă. 

O femeie nevoiașă a devenit celebră în timp record, după ce un polițist a filmat-o în stația de metrou Koreatown din Los Angeles în timp ce cânta o arie din Puccini. Fostă profesoară de pian și de vioară, soprana locuiește de 24 de ani în SUA, după ce a emigrat din Rusia. 

Femeia a ajuns să doarmă pe străzi din cauza problemelor de sănătate

Emily Zamourka are 52 de ani și a ajuns pe străzi după ce a s-a îmbolnăvit grav și și-a cheltuit agoniseala de o viață pentru a se trata. Din fericire, și-a „recuperat” sănătatea, însă a rămas fără un acoperiș deasupra capului. 

După ce un polițist a fost atât de impresionat de vocea ei încât a filmat-o și a pus filmarea pe internet, prietenii sopranei au recunoscut-o și au scos la iveală povestea sa tristă de viață. 

Solista a dezvăluit că, în urmă cu trei ani, i-a fost furată vioara de 10.000 de dolari la care cânta pe stradă: „Era totul pentru mine. Era instrumentul cu care eu îmi câștigam pâinea. Atunci am devenit nevoiașă, când nu mi-am mai putut plăti facturile și chiria”.

„Dorm unde apuc. Sunt oameni cărora le este milă de mine, dar eu nu vreau să fiu o povară pentru nimeni”, a mai dezvăluit soprana, care speră că celebritatea bruscă o va ajuta să aibă din nou o casă și o carieră în domeniul muzical.


 

citește și...