VIDEO/ Mirabela Dauer, dezvăluiri emoționante despre fiul său! De ce nu și-a mai văzut băiatul de mai bine de 20 de ani
Viața Mirabelei Dauer nu a fost una tocmai ușoară! Solista nu și-a mai văzut fiul de mai bine de 20 ani și nu crede că ar putea să se mai întâlnească vreodată cu el. La podcastul „Fain și simplu”, al lui Mihai Morar, Mirabela Dauer a făcut destăinuiri șocante.
Pentru cei care nu știu, celebra artistă, în vârstă de 74 de ani, a fost măritată de două ori.
Mirabela Dauer nu și-a mai văzut fiul de mai bine de 20 ani
Cu al doilea soț, Dan Traian Popovici, un regizor de montaj din Televiziunea Română, cântăreața a avut un singur băiat, pe Dan Alexandru Popovici. După divorț, băiatul a rămas în grija tatălui. În timpul mariajului, Mirabela Dauer a suferit enorm. Mai mult de atât, a fost la un pas de moarte, chiar înainte de a se despărți de al doilea partener.
În plus, bărbatul i-a luat copilul, iar la divorț a susținut că Mirabela Dauer l-a înșelat. Astfel, băiatul a ajuns în grija tatălui său. Până la vârsta de 18 ani, solista i-a plătit pensie alimentară fiului său, însă s-a întâlnit de puține ori cu el.
Băiatul a rămas în grija tatălui său
“Oamenii se schimbă, el s-a schimbat, dar este atât de înnrăit de oamenii din jurul lui, încât niciodată nu o să-l mai văd. El nu mă cunoaște cu adevărat, e tardiv! Nu are amintiri cu mine, i s-au șters toate. Au fost niște oameni în jurul lui care m-au urât, inclusiv taică-su. Nimeni nu i-a spus nimic bun de mine și atunci el nici nu a fost interesat să afle despre mine. El e matur acum, are 44 de ani. Dragoste cu sila nu se poate! Iată că nici la 44 de ani nu vrea să mă cunoască. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ, nu mă ambalez la gândul că vine, că aș vrea să-i spun… nu!
Că atunci îmi creez o realitate care nu e și nu va fi. Dacă o vrea Dumnezeu vreodată, lăsam lucrurile să vină. Am făcut tot ce se poate posibil din partea mea. Nu se poate, el este montat de niște oameni. El nu are ce să ierte la mine, dar i s-au spus lucruri rele. Au fost minciuni, oribilități. Noi nu suntem certați, doar despărțiți. Am fost singură toată viața. Pentru mine o persoană care nu are familie e singură toată viața. Eu nu am familie!”, a spus solista în cadrul podcastului Mihai Morar, „Fain și simplu”.