VIDEO | Imagini revoltătoare la Vaslui: un copil accidentat, lăsat să moară pe asfalt
Un băiețel de patru ani a fost lăsat să moară pe caldarâm, după ce a fost accident grav de un autoturism de teren.
Copilul a agonizat vreme de 40 de minute, chiar dacă la 300 de metri distanță se afla Spitalul Orășenesc. Oamenii din jur au început să filmeze totul, în loc să încerce să îi acorde primul ajutor, scrie Vremea Nouă.
La fel de impasibili au fost polițiștii locali, care au stat și s-au uitat cum copilul se chinuie. Niciunul dintre ei nu i-a verificat pulsul, iar copilul a murit, în cele din urmă.
Mai mult decât atât, la sosirea Ambulanței localnicii prezenți i-au înjurat și jignit pe medici.
După mai bine de o jumătate de oră, atunci când ambulanța a sosit, „localnicii spectatori” au adresat injurii cadrelor medicale, potrivit vremeanoua.ro.