VIDEO / Explozie puternică la Rafinăria Petromidia din Năvodari: nor gros de fum pe litoral. Turiștii au fost avertizați să plece

02.07.2021, 13:34
VIDEO / Explozie puternică la Rafinăria Petromidia din Năvodari: nor gros de fum pe litoral. Turiștii au fost avertizați să plece
Explozie puternică la Rafinăria Petromidia din Năvodari: nor gros de fum pe litoral. Turiștii au fost avertizați să plece

O explozie puternică s-a produs, vineri (2 iulie), Rafinăria Petromidia din Năvodari. Trei persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă și a fost transportată cu elicopterul la Constanța. Norul gros de fum se poate vedea de pe litoral de la o distanță de 10 kilometri. 

Localnicii din zonă au primit un mesaj RO-Alert să stea în case, iar turiștii avertizați să plece. În zonă a fost delimitat un perimetru de siguranță, întrucât pericolul de explozie și de incendiu este mare.

Explozie puternică la Rafinăria Petromidia din Năvodari

Din primele informații, explozia a avut loc la instalația de producție a motorinei din Rafinărie. Raed Arafat și Lucian Bode vor merge la Năvodari.

Conform DIGI24, la fața locului au fost trimise suplimentar echipaje de intervenție din cinci județe. Din primele evaluări făcute de ANM, norul de fum s-ar deplasa spre mare, nu spre țărm.

”Impactul asupra mediului poate fi major. Din primele evaluări făcute de ANM, norul de fum se deplasează spre ţărm, se deplasează spre mare. Avem la faţa locului laborator mobil pentru a monitoriza calitatea aerului”, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, într-o conferință la Bistriţa.

Petromidia este în prezent cea mai mare rafinărie din România. Rafinăria este operată de Rompetrol Rafinare. Compania este deţinută de KMG International (54,63%; direct şi indirect) şi de statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

citește și...