VIDEO/ Elena Lasconi pleacă de la PRO TV, după 25 de ani. ”Mă doare sufletul”
Binecunoscuta prezentatoare Elena Lasconi a decis să plece de la pro TV, după 25 de ani. Vedeta a făcut anunțul pe pagina sa de socializare.
”25 de ani la PROTV în 6 minute. Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel”, a explicat vedeta de la Pro TV.
Aceasta vrea să se dedice orașului Câmpulung Muscel.
”Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”, a adăugat vedeta.
Jurnalista s-a decis să se reprofileze și să își lanseze o carieră în politică. Ea va candida în acest an la Primăria Câmpulung Muscel.
„Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria”, a mai spus Elena Lasconi.