VIDEO / Clubul Loft din Mamaia, amendat după un concert susținut de Puya

19.07.2020, 13:59
VIDEO / Clubul Loft din Mamaia, amendat după un concert susținut de Puya
Clubul Loft din Mamaia, amendat după un concert susținut de Puya

Clubul Loft din stațiunea Mamaia a fost amendat de polițiști după un concert susținut de Puya.

Clubul respectiv a fost amendat de către poliţiştii constănţeni cu 10.000 de lei, după ce, la concertul susţinut sâmbătă, 18 iulie, de Puya, au asistat peste 500 de spectatori, contrar prevederilor legale referitoare la prevenirea răspândirii coronavirusului, relatează click.ro.

”În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19.00-19.30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei”, a transmis IPJ Constanţa.

În această perioadă, spectacolele, concertele, festivalurile publice şi private sau alte evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum doi metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.

Puya e căsătorit și are trei copii

Cântărețul de hip-hop Puya, pe numele său real Dragoș Gărdescu, formează o familie alături de Melinda, femeia cu care s-a cununat civil în luna septembrie a anului 2011. Cei doi au împreună trei copii.

Într-un interviu pe care l-a acordat de curând, Puya a dezvăluit cum a cunoscut pe Melinda, cea care îi este soție de mulți ani.

”Ea avea 17 ani când ne-am cunoscut, eu 26. Nebunia tinereții te face să treci peste toate micile imperfecțiuni. Vezi totul frumos. Am avut timp să ne vedem cu bune și cu rele. Perfecțiunea nu există și cine o caută rămâne singur.

Mereu am spus că dacă ar fi să ne întâlnim la vârsta asta, sigur nu ne-am mai combina. Am fi atât de ciufuți și trecuți prin viață, că nu ne-am mai suporta defectele, unul altuia. Nu știu dacă sunt sau nu sunt ăla de îl caută ea, dar eu sunt 100% că pe ea o căutam”, a afirmat artistul.

Sursa Video/Youtube/Liliana Ioniță

citește și...