Victimele Colectiv au transmis o scrisoare șocantă către Dăncilă și Pintea. Imagini tulburătoare cu rănile produse de incendiu

01.10.2019, 12:52
Victimele Colectiv au transmis o scrisoare șocantă către Dăncilă și Pintea. Imagini tulburătoare cu rănile produse de incendiu
Victimele Colectiv au transmis o scrisoare șocantă către Dăncilă și Pintea. Imagini tulburătoare cu rănile produse de incendiu

Au trecut patru ani de la incendiul din Colectiv, în care și-au pierdut viața 64 de persoane, iar alte 186 au fost rănite. Cei care au supraviețuit au rămas însă cu răni pe trup și traume psihologice care nu vor trece niciodată.

Victimele Colectiv au transmis o scrisoare șocantă către Dăncilă și Pintea. Imagini tulburătoare cu rănile produse de incendiu

Cei 26 de supraviețuitori ai incendiului din clubul Colectiv au transmis o scrisoare tulburătoare către Viorica Dăncilă și Sorina Pintea. Aceștia își strigă durerea și mărturisesc că în continuare sunt nevoiți să facă tratamente costisitoare.

În acest moment, regulile spun că statul le va deconta intervențiile chirurgicale și terapiile doar până la finalul anului viitor. Scrisoarea a fost publicată pe rețelele de socializare de Alexandra Furnea, și ea victimă a incendiului.

Victimele de la Colectiv vor mai avea nevoie de servicii medicale mulți ani de acum înainte, așa că cer autorităților să suporte cheltuielile și în anii următori. Redăm în continuarea scrisoarea:

„Stimată doamnă prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă,Stimată doamnă ministru al sănătății Sorina Pintea,

Acum aproximativ 4 ani, viețile noastre, ale răniților în incendiul din clubul Colectiv, s-au schimbat pentru totdeauna. Tragicul eveniment, produs, printre altele, din cauza neglijenței autorităților statului român, ne-a afectat grav și ireversibil atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. 64 dintre oamenii dragi nouă au plecat dintre noi prin morți evitabile, pierderi irecuperabile ce ne-au lăsat cu o uriașă durere care nu va trece niciodată.

Astfel, din păcate, suntem marcați pe viață de cele petrecute în noaptea de 30 octombrie 2015, dar și de ceea ce s-a întâmplat ulterior în spitale: îngrijirea mult sub standardele internaționale în vigoare, condițiile intra-spitalicești precare, dobândirea de infecții nosocomiale care au rezultat în vindecarea tardivă și defectuoasă a rănilor, sau chiar în septicemie și pierderea vieții, tăgăduirea stării noastre reale de sănătate și a infecțiilor de către autorități și cadre medicale, și întârzierea demarării procedurilor de transfer în străinătate, fapte extrem de grave care au avut drept consecințe complicații și decese ce puteau să fie evitate prin respectarea legislației naționale si internaționale.

La 4 ani de la tragedia din Colectiv, trupurile noastre nu s-a refăcut după rănile suferite, și, conform actelor medicale primite de la medicii curanți, nici nu se vor mai reface vreodată, deoarece arsura este oricum o boală cronică iar sechelele noastre postcombustionale, de o severitate neobișnuită, agravată de toate viciile de tratament descrise mai sus, sunt permanente și vor necesita atenție medicală pe viață. Întrucât calitatea tratamentului din faza critică, adică din prima lună după arsură, este vitală pentru evoluția ulterioară a sechelelor și stabilește șansele de recuperare a acestora, noi am ratat, din motivele deja enunțate, acest start și am pornit în lungul drum spre vindecare cu țesut cicatrizat defectuos, bolnav, imposibil de reparat într-o perioadă limitată de timp.

Astfel, cât trăim, vom avea nevoie să suferim intervenții chirurgicale de reconstrucție, regrefare și de îmbunătățire a aspectului cicatricilor, să urmăm proceduri de recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj cicatricial, masaj cicatricial mecanic, gimnastică medicală, terapie cu unde de șoc, terapie cu ultrasunete și multe altele) și să facem diverse tipuri de tratamente de specialitate (needling, dermapen, laser, peeling, dermabraziune, crioterapie, injecții cu corticosteroizi, PRP, implant de par, cure termale și multe altele) al căror scop este acela de a evita înrăutățirea progresivă a cicatricilor noastre. Lipsa acestor intervenții, proceduri și tratamente va duce la handicapuri și complicații serioase cum ar fi deteriorarea severă a stării cicatricilor, ajungând până la pierderea definitivă a funcționalității, dobândirea de ulcere maligne și apariția a diverse tipuri de cancere de piele greu tratabile sau incurabile.

Având în vedere natura permanentă, complexă și severă a sechelelor noastre, nevoia de a le repara, îngriji și monitoriza pe perioada întregii vieți prin operații și protocoale complexe de tratament, dar și modul în care am dobândit aceste leziuni și factorii care au contribuit la înrăutățirea lor, descriși mai sus, vă solicităm să ne asigurați sprijin pe viață, prin plata tuturor tratamentelor, intervențiilor chirurgicale, procedurilor de recuperare etc – atât de natură funcțională, cât și de îmbunătățire a aspectului cicatricilor – în străinătate (pe toate teritoriile lumii, EU și non-EU) și în țară, atât în ambulatoriu cât și cu internare și în orice altă formă necesară, în instituții medicale de stat și în cele private, precum și la terapeuți sau medici independenți, legate de accidentul din data de 30 octombrie 2015, produs în clubul Colectiv.

În acest moment, putem să beneficiem de plata tratamentelor doar până la sfârșitul anului 2020, ceea ce se arată a fi totalmente insuficient. Mai mult, limitarea temporală a acordării sprijinului ne creează foarte mult stres emoțional și ne obligă să facem ceea ce putem numi un „maraton” de operații complexe ce necesită anestezie totală, lucru care ne afectează serios sănătatea. Cei mai mulți dintre noi am suferit deja zeci de intervenții chirurgicale în doar 4 ani, pentru că ne grăbim să nu ne prindă 2020 cu ele nefăcute. Acest lucru are consecințe nefaste asupra sănătății noastre fizice și mintale și crește riscul de complicații serioase care se pot petrece în timpul anesteziei, ducând chiar până la deces. De asemenea, pentru a obține rezultate optime de pe urma operațiilor este ideal să existe pauze de câteva luni, sau uneori de câțiva ani între intervenții, pauze pe care noi nu ni le permitem din cauza acestei limitări temporale. Din moment ce sechelele noastre sunt permanente și nu pot fi tratate corespunzător într-o perioadă limitată de timp, este firesc ca perioada în care ni se acordă sprijin să fie nelimitată. Așa cum boala noastră este pe toată viața, avem nevoie ca și tratamentul să fie la fel.

Este necesar să punctăm că statul datoreaza tuturor pacienților cu arsuri severe tratament de specialitate conform cu protocoalele internaționale, indiferent de modul în care au fost răniți.

În ceea ce ne privește însă, statul român a contribuit, prin instituțiile sale, la producerea incendiului din clubul Colectiv și, ulterior, la decese și la sechelele permanente pe care le avem, prin:

– infecțiile nosocomiale dobândite ca urmare a condițiilor precare din spitale (lipsa saloanelor de specialitate, lipsa paturilor pentru arși, nerespectarea normelor elementare de igienă, igienizarea cu substanțe diluate a mediului spitalicesc etc) – infecții a căror realitate a fost ascunsă, iar apoi dezvăluită tardiv; infecții din cauza cărora vindecarea s-a produs defectuos și a rezultat în cicatrici hipertrofice sau keloide și, nu în ultimul rând, infecții din cauza cărora s-a murit
– îngrijirea sub standarde primită în spitale, cu metode uneori barbare de tratament cum ar fi băile fără analgezie, analgo-sedare sau anestezie și multe alte proceduri necorespunzătoare
– întârzierea acordării tratamentului de specialitate prin inacțiune sau acțiune tardivă referitor la transferuri
– denaturarea adevărului privind situația noastră medicală și ceea ce implica tratamentul corect și complet

Toate acestea justifică demersul pe care îl facem acum. Mai mult, faptele descrise constituie, de asemenea, încălcări ale legislației internaționale în vigoare în ceea ce privește drepturile pacientului de a beneficia de îngrijire optimă. Astfel, considerăm că acordarea sprijinului financiar pe viață pentru tratamentele noastre, constituie îndeplinirea unei datorii legale și morale, un gest firesc, ca urmare a suferinței pe care am îndurat-o din pricina viciilor de sistem responsabile pentru sechelele permanente cu care ne confruntăm și un ajutor care să ne susțină în eforturile noastre de a reveni la o stare cât mai apropiată de normal.

Dacă, în cazul nostru, s-ar fi respectat legea și am fi beneficiat de protocoale de tratament corespunzătoare, numărul de tratamente de care am fi avut nevoie în faza post-critică, ar fi fost mai mic întrucât gravitatea sechelelor ar fi fost mai redusă. Însă pentru că am fost de două ori victime: o dată ale corupției care a permis funcționarea neconformă a clubului și apoi ale sistemului medical nepregătit, condus de autorități mincinoase și iresponsabile ale căror acțiuni au contribuit la înrăutățirea stării noastre de sănătate și a prognosticului pe termen lung, precum și la decesele survenite, suntem marcați pentru totdeauna de repercusiuni de o severitate copleșitoare, atât în plan fizic, cât și sufletesc.

 

citește și...