Val de caniculă peste România: temperaturile ating cote alarmante în zilele următoare

26.07.2021, 16:37
Val de caniculă peste România: temperaturile ating cote alarmante în zilele următoare
Val de caniculă peste România: temperaturile ating cote alarmante în zilele următoare

Va fi o săptămână de foc în aproape toate regiunile țării. Meteorologii susțin că valorile termice vor ajunge chiar și la 40 de grade, la umbră. Temperaturile resimțite vor fi cu mult peste cele înregistrate de termometre.

Urmează zile de foc în România! Temperaturile vor crește enorm, iar disconfortul termic va fi foarte ridicat. Canicula va ține toată săptămâna.

Temperaturi de foc în zilele următoare

„Chiar de la începutul acestei săptămâni vorbim de o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării și dacă mâine (luni – n.r.) considerăm că vremea va fi caniculară în Banat, Crișana, Oltenia, în vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei – acolo unde și disconfortul termic va fi accentuat, pentru că este posibil ca indicele temperatură-umezeală să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități -, ei bine, de marți valul de căldură se va intensifica în partea de vest, sud, local în restul teritoriului, iar la mijlocul săptămânii să vorbim deja de val de căldură persistent, nu în ultimul rând, temperaturile resimțite să fie semnificative”, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.

Valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării în ultimele zile din luna iulie. Temperaturile vor fi extreme, apropiindu-se de 40 de grade la umbră.

Potrivit ANM, județe vizate sunt Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Călărași, Ialomița, Buzău, Constanța, Tulcea, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui și Iași.

Dacă luni, 26 iulie, s-au înregistrat 35-36 de grade, în zilele următoare, valorile termice vor fi în creștere: 37-38 de grade, posibil 39, chiar 40 de grade în Lunca Dunării. Nopțile vor fi tropicale, iar temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

citește și...