Unde a mers Ed Sheeran imediat după concertul de la București! Fanii săi sunt impresionați

05.07.2019, 15:35
Ed s-a îndrăgostit de România

Aflat pentru prima dată în România, Ed Sheeran a concertat pe 3 iulie, pe Arena Națională din București. Peste 50.000 de fani au participat la mult-așteptatul eveniment și au savurat pe deplin spectacolul pregătit de artist. 

A purtat tricoul naționalei de fotbal

Microbiștii prezenți la show au avut o surpriză: Ed s-a îmbrăcat, la un moment dat, cu tricoul echipei naționale de fotbal, și a apărut pe scenă fluturând tricolorul României. 

Mai mult, solistul a spus că este impresionat că fanii din public îi știu piesele și că au cântat odată cu el. Sheeran a declarat că s-a îndrăgostit de România, iar ce a făcut după terminarea concertului demonstrează că britanicul a fost extrem de impresionat de țara noastră. 

A decis să viziteze România

Alături de staff-ul său și escortat de poliție, artistul a plecat spre Ploiești, pe autostradă, și prima oprire a fost la Snagov. Potrivit Antena Stars, Sheeran a hotărât să mai stea câteva zile în România, pentru a vizita cele mai frumoase locuri de plaiurile mioritice.