Un val de aer rece pătrunde în România. Temperaturile vor scădea până la -13 grade Celsius
Meteorologii anunță un val de aer rece care va cuprinde România, începând de luni, 19 decembrie. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă. Temperaturile minime se vor încadra în general între -13 şi 0 grade. În regiunile intracarpatice se va forma ceaţă.
Un val de aer rece pătrunde în România, în zilele următoare. Începând de luni, 19 decembrie, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și vor fi precipitații mixte în sud-vest şi sub formă de ninsoare la munte.
Vremea se răcește considerabil în zilele următoare
„Ne vom regăsi sub influența unei mase de aer polar, care va determina scăderea valorilor termice. Deja se resimte. Acest lucru s-a resimțit pe parcursul zilei de astăzi în regiunile vestice și nordice, iar mâine în toată țara se va răci accentuat.
Vorbim de temperaturi maxime care vor atinge astăzi 19-20 de grade în regiunile sud-estice, iar mâine nu mai mult de 5-6 grade. În aceste condiții, și nopțile vor fi din ce în ce mai reci. Vorbim de nopți cu temperaturi minime negative cam în toate regiunile și cu temperaturi ce vor coborî ușor sub pragul gerului, sub -10 grade în mod deosebit în depresiuni”, a declarat meteorologul Alina Şerban, la Antena 3.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe litoral, precum și pe crestele Carpaţilor Meridionali. În Capitală, vremea va fi mohorâtă. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade Celsius.
În restul teritoriului, temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, între -13 şi 0 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, până în jurul a -19 grade.