Un atac armat a avut loc în Texas, SUA! 20 de persoane au murit

04.08.2019, 14:59
Un atac armat a avut loc în Texas, SUA! 20 de persoane au murit
Atacatorul a fost arestat

Un bărbat a deschis focul ieri într-un hypermarket din El Paso, Texas, omorând 20 de persoane și rănind alte 26 până a fi arestat.

Potrivit AFP, ucigașul a lăsat în urmă un manifest care indică că atacul a fost „o crimă motivată de ură”, iar magazinul în care a deschis focul era frecventat de comunitatea hispanică din SUA. 

„Această zi, care ar fi trebuit să fie o zi normală pentru persoanele venite să facă cumpărături, s-a transformat într-una din cele mai sângeroase din istoria Texasului”, a spus guvernatorul statului Greg Abbott în cadrul unei conferinţe de presă.

„Avem 11 victime cu vârste cuprinse între 35 și  82 de ani în spitalul nostru. Nouă sunt în stare critică, iar dintre aceştia trei se zbat între viaţă şi moarte”, a spus pentru CNN David Shimp, directorul centrului medical Del Sol.

Locuitorii din El Paso, aflat la frontiera cu Mexicul, au mers în număr mare la spital ca să doneze sânge pentru cei răniți. 

În presa de peste Ocean s-a vehiculat informația că atacatorul, care a fost ucis de poliție, se numea Patrick Crusius și era originar din apropiere de Dallas. 

O filmare de pe camerele de supraveghere, care a fost difuzată de un canal TV local, îl arată pe presupusul atacator înarmat în timp ce pătrunde în magazin. 

 

citește și...