Un adolescent de 12 ani, pasionat de prelucrarea lemnului, a primit peste 20.000 de comenzi. Gabriel câştigă sute de mii de lire sterline

04.04.2022, 19:21

Un adolescent de 12 ani a devenit viral după ce tatăl său a cerut oamenilor să-i urmărească contul de Instagram. Tânărul a primit peste 20.000 de comenzi. Acesta a reuşit în ultimii doi ani să câştige sute de mii de lire sterline.

Richard Clark, un regizor și scenarist cu sediul în Cumbria, a spus că fiul său de 12 ani a fost tachinat la școală pentru că avea un număr relativ mic de urmăritori pe pagina sa de Instagram.

El a spus că Gabriel își petrece ore întregi făcând boluri și plăci de tocat frumoase din lemn, dar a fost luat peste picior de colegii săi.

Tânărul voia să își cumpere bicicletă de munte

Gabriel Clark, acum în vârstă de 12 ani, a descoperit pasiunea pentru tâmplărie când avea doar 6 ani.

Tânărul a învățat meșteșugul, astfel încât să își poată vinde articolele și să facă economii pentru a-și cumpăra propria bicicletă de munte.

Copilul este urmărit de 227.000 de admiratori

În câteva zile de la mesajul sincer al tatălui său, Gabriel a strâns un sfert de milion de urmăritori. Acesta a transformat pasiunea într-o afacere de familie profitabilă după ce a devenit vedetă pe reţelele sociale şi este urmărit de 227.000 de admiratori din întreaga lume.

Băiatul de 12 ani recunoaşte că a încasat în ultimii doi ani peste 200.000 de lire sterline şi după ce s-a trezit cu 20.000 de comenzi este convins că va trebui să muncească cel puţin 32 de ani de acum încolo pentru a le onora”. ”Tata a vrut să se mândrească pe Twitter şi pe Instagram cu mine şi a postat săptămâna trecută câteva poze şi filme cu mine în timp ce lucram în atelier.

Vineri seara aveam 11.000 de comenzi şi cred că voi ajunge la 33.000 de comenzi în cursul acestei săptămâni, pentru că am depăşit deja 20.000”, a povestit râzând băiatul.

Copilul  vrea să doneze primii 5.000 de lire sterline copiilor din Ucraina, afectaţi de război.

 

 

citește și...