Spectacolele lui Florin Piersic au fost suspendate. ”El era cel mai expus dintre noi, riscurile sunt prea mari”
Spectacolele în care celebrul actor Florin Piersic urma să joace luna aceasta au fost suspendate. Din cauza pandemiei de coronavirus, artistul ar fi fost expus.
Florin Piersic, în vârstă de 84 de ani, urma să joace, alături de Medeea Marinescu, în piesa “Străini în noapte”, care era programată pe 3, 7, 28 şi 29 august, la “Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului Constantin Tănase”. Spectacolele au fost însă suspendate. Virusul și căldura toropitoare ar fi reprezentat un risc pentru legendarul actor care a încântat generații de români cu rolurile interpretate pe scenă și în filme.
“Eu am jucat câteva spectacole în perioada aceasta, şi pe căldură, însă nu este bine. Ar fi fost un risc mare pentru Florin – şi virusul, şi canicula. În ultima perioadă, a crescut foarte mult numărul bolnavilor şi am decis să suspendăm spectacolele. În august aveam patru reprezentanţi, plus cele din septembrie, însă situaţia este incertă şi pentru luna respectivă”, a declarat Medeea Marinescu pentru click.ro.
N-a mai jucat de aproape șase luni
Actrița Medeea Marinescu a explicat că Florin Piersic nu a mai jucat într-un spectacol de aproape șase luni și că abia așteaptă să se întoarcă pe scenă.
“Florin este în mare vervă şi abia aştepta să urce din nou pe scenă, mai ales că de aproape şase luni n-a mai jucat. El era însă cel mai expus dintre noi, riscurile sunt prea mari”, a mai declarat actrița Medeea Marinescu pentru sursa mai sus-menționată.
Trei căsătorii și doi copii
Îndrăgitul actor Florin Piersic are trei mariaje la activ. A fost căsătorit cu actrița Tatiana Iekel, cu care are un băiat, Florin Piersiv Junior. Ulterior, actorul a fost însurat cu Anna Szeleș, cu care are un fiu, Daniel. În anul 1993, Florin Piersic s-a căsătorit cu Anna Torok. despre Florin Piersic s-a spus că a avut o idilă cu renumita artistă Angela Similea.