Speak și iubita lui au dat cărțile pe față. Ce planuri au după greutățile prin care au trecut la Asia Express
Speak şi Ştefania au fost în platoul emisiunii Observator, de la Antena 1, și au povestit despre experiența lor de la Asia Express. Cei doi artiști spun că relația lor s-a sudat și mai mult și că au planuri mari pentru viitor.
Speak și iubita lui, Ștefania, sunt două dintre vedetele care concurează la emisiunea Asia Express, transmisă de postul de televiziune Antena 1.
Cei doi au afirmat că experiențele prin care au trecut la emisiune le-au consolidat relația. Însă, deocamdată, nu se gândesc la căsătorie.
„Nu ne gândim la asta (n.r. la căsătorie). Planul principal este că ne-am întors încă împreună și cred că asta contează cel mai mult. Eu chiar nu sunt o persoană geloasă deloc”, a declarat Ștefania, iubita lui Speak, la emisiunea Observator, de la Antena 1.