Smiley, dat în judecată de o cunoscută regizoare. Ce acuzații i se aduc juratului de la “Vocea României”
Smiley este târât în fața instanței, după ce o cunoscută regizoare l-a dat în judecată. Juratul de la “Vocea României” nu este singurul român care a intrat în colimatoriul vedetei de peste hotare, ci și alți artiști de la noi.
Smiley, târât în fața instanței
Firma de producție muzicală deținută de Smiley, “Ha Ha Ha Production”, a fost chemată în instanță de regizoarea israeliană Adi Halfin, într-un proces legat de drepturi de autor și drepturi conexe. Carismaticul cântăreț va da explicații în curând, iar vedeta de peste hotare i-a reclamat și alți artiști de la noi: Ionuț Trandafir (regizor român de videoclipuri), Cat Music (casa de discuri) și Trandafilm (casă de producție video cu care Smiley a colaborat la mai multe clipuri), relatează wowbiz.ro.
În vârstă de 41 de ani, Adi Halfin a înregistrat procesul la sfârșitul lunii trecute și, deocamdată, primul termen nu a fost stabilit. Până la momentul transmiterii acestor informații nu se cunosc date legate de obiectul acestui dosar, cu excepția faptului că părțile române sunt acuzate de încălcarea proprietății intelectuale.
Cine este Adi Halfin
Adi Halfin s-a născut pe 3 decembrie 1977 în Ierusalim, dar și-a petrecut copilăria la Londra. Ea este absolventă Absolvent Cum Laude a Școlii de Film Sam Spiegel din Ierusalim. Este cunoscută în lumea scurtmetrajelor, fiind o prezență constantă la festivaluri de film, printre care se numără Cannes și Berlinale. De asemenea, Adi Halfin a câștigat numeroase premii. Israelianca a regizat documentare, spoturi publicitare și videoclipuri muzicale și predă regie în universități de film.