Săptămâna Luminată. Ce înseamnă aceste zile și ce nu trebuie să faci

21.04.2020, 11:22
Săptămâna Luminată. Ce înseamnă aceste zile și ce nu trebuie să faci
Săptămâna Luminată. Ce înseamnă aceste zile și ce nu trebuie să faci

Săptămâna Luminată. Ce înseamnă aceste zile și ce nu trebuie să faci! Această săptămână mai este cunoscută ca Săptămâna Blajinilor sau Paștele Morților. Conform datinilor, în aceste zile este strict interzis să faci anumite lucruri.

Săptămâna Luminată. Ce înseamnă aceste zile și ce nu trebuie să faci

Timp de 40 de zile, credincioșii se salută cu „Hristos a Înviat!” și răspund cu „Adevărat a Înviat!”

În Săptămâna Luminată se spune că mormintele se deschid, iar morții ies pentru a petrece alături de cei vii. De asemena, în săptămâna după Paște ușile Raiului sunt deschise, iar cele ale Iadului sunt închise.

Săptămâna Luminată. Ce înseamnă aceste zile și ce nu trebuie să faci! Lunea din Săptămâna Luminată se mai numește Lunea Albă, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.

Marțea nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie.

Joi mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc grădinile şi grânele. Se spune că cine munceşte în această zi aduce asupra casei seceta şi ghinionul.

Vineri din Săptămâna Luminată este în contrast direct cu Vinerea Mare de dinaintea Paştelui.

Se mai spune că oamenii care se vor naște după Paște vor fi foarte norocoși.

‘Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate’, mai explică preoții.

citește și...