Sanda Ladoși, specialistă în bucătărie. ”Nu că mă laud eu, mi-au zis alții”
Cântăreața Sanda Ladoși, în vârstă de 52 de ani, se poate lăuda că se descurcă foarte bine în bucătărie. ”Mă fac bucătăreasă, gătesc foarte bine, nu că mă laud eu, mi-au zis alții”, a declarat arrtista într-un interviu. De asemenea, vedeta a explicat și ce preparate a învâțat să facă pe durata pandemiei, dar și de unde își procură alimentele.
Sanda Ladoși este una dintre cele mai cunoscute cântărețe de la noi. În plan personal, artista are doi copii, Ioana și Bogdan, din mariajul cu Ștefan Tache. Ioana (13 ani) și Bogdan (15 ani) sunt elevi la Școala Franceză din Capitală.
Artista se descurcă foarte bine și în bucătărie, după cum a declarat pentru impact.ro.
Sanda Ladoși, specialistă în bucătărie. ”Maică-mea mi-a spus că am depășit-o demult, că eu am trecut și pe zona de patiserie”
”Mănânc orice, nu-mi refuz nimic atât timp cât sănătatea îmi permite. Copiilor le place să mănânce ce i-am obișnuit de mici. Mă fac bucătăreasă, gătesc foarte bine, nu că mă laud eu, mi-au zis alții. Maică-mea mi-a spus că am depășit-o demult, că eu am trecut și pe zona de patiserie… Asta s-a dezvoltat de când am copiii, până atunci nu mă interesa. Dar sunt genul de părinte care chiar mi-am luat carnea, laptele, făina și ouăle de la țară, pentru ca copiii mei să crească cu hrană cât se poate de sănătoasă. Pâinea mi-o fac în casă, încă de când erau mici. Am început să fac chifle, am avut o grămadă de timp cu pandemia. La fel, fac pizza, prăjituri sub diverse forme. Fac cu mare drag și asta e mare lucru…”, a spus SAanda Ladoși pentru sursa citată anterior.
Artista a mărturisit că nu își refuză nicio plăcere culinară: ”Sport nu mai fac ca înainte. Nu mă abțin de la nimic, mănânc dulciuri, fripturi, gătesc, și pâinea o fac în casă, mănânc toată coaja, de-abia mă abțin că e așa aburindă, și-mi pun și niște unt. Acum sunt în post, nu am voie, m-am decis să-l țin pe tot. De doi ani fac asta”.
FOTO: capturi video YouTube/ Exclusiv VIP – Prima TV