Rona Hartner a învins cancerul! Artista a primit ultimele analize de la medici

18.06.2020, 18:33
Rona Hartner a învins cancerul! Artista a primit ultimele analize de la medici
Rona Hartner a învins cancerul! Artista a primit ultimele analize de la medici

Rona Hartner poate răsufla ușurată! Artista tocmai a primit ultimele rezultate ale analizelor, care indică faptul că a scăpat de cancer.

Solista, în vârstă de 47 de ani, a fost diagnosticată cu cancer de colon la începutul lui 2019. Rona Hartner a suferit mai multe operații de extirpare a tumorii și s-a supus mai multor şedinţe de chimioterapie, pentru a înlătura riscul unei posibile recidive.

Rona Hartner a trecut prin clipe grele

‘După trei tratamente era gata să pierd lupta. Tratamentul a fost prea puternic şi am avut o reacţie alergică. Am avut pulsul 144, am făcut embolie pulmonară, febră 40, îl uzeam deja pe tata vorbindu-mi. Eram cu un picior în groapă. Acela a fost mometul cel mai greu, dar doctorii au adaptat imediat tratamentul. Totul s-a produs în ziua de Sfânta Rita, ea este protectorea mea, pe 22 mai. După asta am uitat brusc că am avut vreo problemă.

Am trecut mai departe. În fiecare zi m-am dus la plajă, am înotat câte o oră pe zi, am stat la umbră. M-am bronzat la umbră. În fiecare zi o luam de la capăt, o zi îmi era rău, a doua zi uitam, o luam de la capăt iar. O zi făceam perfuzii, a doua zi îmi mai spărgeau câte o venă’, mărturisea actriţa pentru Click.ro, la finalul lui 2019.

A scăpat de cancerul la colon

Rona Hartner a învins cancerul! Vedeta tv a mărturisit că a respectat cu sfințenie indicațiile medicilor, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Joi, 18 iunie, solista a avut o intervenție telefonică la emisiunea ‘ Teo Show’, unde a dezvăluit că nu mai are cancer, însă cinci ani va trebui să urmeze un tratament sub supraveghere medicală.

‘Suntem bine, nu mai am nimic. Sunt curată. Timp de cinci ani trebuie să fac asta, să mă urmăresc. Au ieșit ultimele ecografii cum că nu mai am niciun fel de cancer și nici metastaze. Sunt beton. În rest, suntem bine. Noi nu am vrut să intrăm în angoasa asta cu coronavirusul’, a spus cântăreața, în direct, la Kanal D.

Perioada pandemiei de coronavirus a prins-o pe Rona Hartner în Franța, la Nisa, alături de soțul francez, Herve.

citește și...