Romanița Iovan, despre averea moștenită de fiul ei de la Adrian Iovan. ”Casa e a lui, în totalitate”
Romanița Iovan a explicat că fiul ei a rămas cu casa care i-a aparținut tatălui său, regretatul pilot Adrian Iovan.
Romanița Iovan este fost model, creatoare de modă și femeie de afaceri. Este mama unui băiat, Albert, din mariajul cu pilotul Adrian Iovan. Adrian Iovan și-a pierdut viața în tragedia aviatică din Munții Apuseni, care a avut loc în 2014.
După moartea tatălui său, Albert a moștenit casa care i-a aparținut pilotului. Însă, casa din Otopeni a devenit motiv de dispută în instanță între Romanița Iovan și fosta iubită a lui Adrian Iovan, Mihaela Steriu. Vila evaluată la 300.000 de euro a fost construită de Adrian Iovan în perioada relației cu medicul Mihaela Steriu. Romanița Iovan a invocat că fiul ei merită să moștenească jumătate din casă.
La postul de televiziune Antena Stars, creatoarea de modă a vorbit despre averea fiului ei, afirmând că vila în care a locuit Adrian Iovan este acum a fiului lor.
„Da, deci casa e a lui, în totalitate. Mă bucur pentru el. Nu e neapărat de primit aici, că a fost o tranzacție până la urmă. Subiectul ăsta este confidențial. Este evident că acolo sunt multe dintre amintirile lui. (…) Părerea mea este că o mamă curajoasă are un copil curajos sau invers”, a declarat vedeta, potrivit spynews.ro.
Se iubește cu Iulian Gogan
De mulți ani, vedeta are o relație cu avocatul Iulian Gogan, care este cu 11 ani mai mic decât ea.
Creatoarea de modă a afirmat că relația cu Iulian Gogan este cea mai lungă din viața ei.
„Este cea mai lungă. Întotdeauna cei care privesc din exterior au ceva de comentat, dar noi înșine ne-am gândit la aspectul ăsta. Până la urmă nu contează că nu trebuie să îți faci un target din asta, cât stai lângă o persoană. Lucrurile trebuie să vină de la sine”, a afirmat Romanița Iovan, potrivit sursei mai sus-menționate.
FOTO: Facebook