Răzvan Simion, Doina Teodoru, Ilona Brezoianu sau Cosmin Natanticu sunt doar câţiva dintre cei care îşi vor lua la roast colegii, chiar de ziua Antena 1
De ziua sa, postul de televiziune Antena 1 sărbătoreşte în familie, cu un festival de râs şi distracţie, oferindu-le telespectatorilor trei ediţii speciale de roast – Râzi cu RoaST! Astfel, pe 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie, de la ora 16:30, la Antena 1 e ”roast” de comedie. Timp de trei zile, vedetele vor demonstra că au simţul umorului şi se vor întrece în discursuri care mai de care mai usturătoare.
Astăzi, de la 16:30, Mihai Morar şi Daniel Buzdugan vor spune din nou „Râzi cu RoaST de ziua noastră!”, iar lor li se vor alătura vedetele Antena 1 care vor lua la ”roast” chiar emisiunile staţiei.
Alina Puşcaş, Răzvan Simion, Ilona Brezoianu, Doina Teodoru, Vlad Gherman, Mirela Vaida şi Cosmin Natanticu vor demonstra că au simţul umorului din plin, iar colegii lor, aflaţi chiar în platou, vor simţi pe propria piele aciditatea glumelor lor.
Răzvan Simion, Doina Teodoru, Ilona Brezoianu sau Cosmin Natanticu sunt doar câţiva dintre cei care îşi vor lua la roast colegii, chiar de ziua Antena 1. șapte momente savuroase
Râzi cu ROaST de ziua noastră va cuprinde șapte momente savuroase de roast, printre care se numără: Morning Show, DayTime Show, Drama, Cooking, Telent Show, Reality și Celebrity Show.
Startul glumelor acide l-au dat Daniel Buzdugan și Mihai Morar, care au avut câte o replică despre Ștefan Bănică, Florin Ristei, Mirela Vaida, chef Nicolai Tand, Cosmin Natanticu, Nea Mărin, dar și despre distribuția serialului Adela, Stand-Up Revolution, România are RoaST, Prețul cel bun, iUmor și Te cunosc de undeva!. Momentele integrale de roast vor putea fi urmărite astăzi, de la 16:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY.