Raluca Ogică, plimbare cu soțul fotbalist! Cum mai arată fosta asistentă TV

06.08.2019, 17:09
Raluca Ogică, plimbare cu soțul fotbalist! Cum mai arată fosta asistentă TV
Raluca Ogică și Adrian Ropotan sunt împreună de 9 ani

Fotbalistul Adrian Ropotan și Raluca Ogică, au devenit părinți pentru prima oară la finalul anului trecut. Tată de băiat, fostul dinamovist demonstrează că îl prinde de minune acest rol.

Recent, mijlocașul a fost surprins de paparazzi în compania soției sale și a copilului lor. Cei doi părinți păreau foarte relaxați. Îmbracați lejer, fotbalistul de la Concordia Chiajna și fiica lui Stelian Ogică au ieșit la plimbare alături de băiatul lor, Ivan. Ropotan pare foarte implicat în creșterea celui mic, mai ales că el este cel care împinge căruciorul cu delicatețe.

Deși a născut acum 8 luni, Raluca a revenit la silueta de dinainte de sarcină și arată foarte bine, iar rochia scurtă pe care a ales să o poarte îi pune în evidență picioarele ferme.

Adrian Ropotan și Raluca Ogică sunt împreună de la finalul lui 2010, inițial fiind prieteni buni. Deși au fost nevoiți să aibă o relație la distanță, pe perioada cât mijlocașul a jucat peste hotare, cei doi au reușit să treacă peste toate impedimentele. În 2012, fotbalistul a insistat ca partenera sa să renunțe la postul de asistentă TV pe care îl avea, iar Raluca a acceptat, în cele din urmă.

Într-o vacanță de pe superba insulă elenă Santorini, în 2016, Ropotan a cerut-o pe brunetă de soție, iar în iunie 2017 cei doi s-au căsătorit și i-au avut ca nași pe solista Claudia Pătrășcanu și pe soțul ei, Gabi Bădălău. Un an și jumătate mai târziu, pe 7 decembrie, Raluca îl făcea pentru prima oară tată pe Ropotan, dăruindu-i un băiat, pe care l-au botezat Ivan Nicolai.

Bunicul Stelian Ogică a fost extrem de entuziasmat de venirea pe lume a primului său nepot și a dat, la vremea acees, vestea pe contul său de Facebook.

„Oficial sunt bunic! Tataie. În timp ce Adrian Ropotan înscria un gol superb Universității Craiova, se năștea Ropotan Ivan (Nicolai). Un semn că va fi un mare fotbalist”, a scris „Spaima Loteriei”.

citește și...