Prognoza meteo 7 iulie 2020: vreme instabilă cu ploi torențiale, vijelii și grindină

07.07.2020, 11:52
Prognoza meteo 7 iulie 2020: vreme instabilă cu ploi torențiale, vijelii și grindină
Prognoza meteo 7 iulie 2020: vreme instabilă cu ploi torențiale, vijelii și grindină/ foto: pixabay

Pentru marți, 7 iulie, meteorologii au anunțat că vremea va fi instabilă și se va mai răcori puțin în sud-est, dar zăpușeala va persista.

Maximele zilei vor fi de 33 de grade în zona de câmpie și 17-18 grade în nord-vest. Spre amiază, norii se adună progresiv şi vor fi condiţii de ploi torențiale, furtuni, vijelii și grindină.

În zona intracarpatică valorile termice scad brusc. Vor fi averse torențiale, cu vânt puternic şi cantităţi de apă de 25, până la 50 l/mp. Norii apar trecător, iar vântul va fi destul de nervos la mare altitudine.

Se mai răcorește

Pe litoral, vremea va deveni instabilă, dar va fi în continuare deosebit de caldă, cu disconfort termic accentuat. Indicele temperatură-umezeală va atinge, pe alocuri, pragul critic de 80 de unități. Apa mării va avea în jur de 26 de grade.

În Capitală, disconfortul termic se va accentua. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi posibil vijelii şi grindină. Temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius. Rafalele de vânt vor depăși viteze de 80 km/h.

De asemenea, meteorologii au emis un cod portocaliu de furtuni ce vizează sud-estul țării, dar și mare parte din centrul teritoriului.

În sudul și estul Transilvaniei, în zona Carpaților de Curbură, local în Muntenia, precum și în cea mai mare parte a Dobrogei,vor fi intervale cu vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Avertizarea este valabilă până marți seară, la ora 22.00.

Zonele vizate de cod portocaliu sunt: Tulcea, Constanţa, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Braşov, Covasna, Harghita, Vrancea, Bacău, Sibiu şi Vâlcea.

Cod portocaliu de furtuni

În zilele următoare, vremea se mai răcoreşte puţin, iar vântul va bate spre amiază. Joi se mai încălzeşte puţin, vântul se domoleşte, iar în noaptea o să avem în jur de 15 grade. Vineri se face şi mai cald, se ating 33-34 de grade la umbră şi nu sunt condiţii de ploaie.

 

citește și...