Prognoza meteo, 5 septembrie 2020: vremea se încălzește și revine canicula

05.09.2020, 11:48
Prognoza meteo, 5 septembrie 2020: vremea se încălzește și revine canicula

Pentru sâmbătă, 5 septembrie, meteorologii au anunțat o vreme în general frumoasă, iar temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade Celsius.

Vremea se va încălzi ușor, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza la munte, în special în Carpații Orientali, dar și în nordul Moldovei, unde pe arii restrânse se vor semnala averse slabe.

Vremea se încălzește și revine canicula

În Capitală, vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 13…16 grade.

Vremea se va menține călduroasă și duminică, iar canicula se întoarce în vestul şi sudul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 11 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 8 grade.

În săptămânile următoare, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

citește și...