Prognoza meteo, 3 iulie 2020: cod galben de caniculă și ploi torențiale

03.07.2020, 10:45
Prognoza meteo, 3 iulie 2020: cod galben de caniculă și ploi torențiale
Prognoza meteo, 3 iulie 2020: cod galben de caniculă și ploi torențiale

Vremea continuă să fie caniculară și vineri, 3 iulie, în zonele de câmpie. În schimb, în alte zone ale României, precum centrul și nordul țării, se anunță ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși și 60 de litri pe metru pătrat.

România, împărțită între caniculă și furtuni! Dacă în Câmpia Română vor fi și 37 de grade, valorile termice vor fi mai scăzute în Maramureș, unde se vor înregistra doar 25 de grade.

Temperaturi ridicate în zonele de câmpie

În zona Bărăganului avem caniculă şi temperaturi de până la 37 de grade, la umbră, iar disconfortul termic va fi ridicat.

La București, vremea va fi caniculară toată ziua, aerul devenind aproape irespirabil.Temperatura maximă va ajunge pe la 37 de grade, la orele amiezii. Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Disconfort termic ridicat

Pe litoral, vremea va fi caldă, însă disconfortul termic va creşte destul de mult. La munte, valorile termice vor fi ridicate, însă se anunță și câteva reprize de averse torențiale.

De asemenea, meteorologii au emis și două coduri galbene: unu de caniculă și unul de furtuni puternice, care vizează partea de nord, vest și nord-vest a țării. Atenționarea este valabilă pentru 24 de judeţe, până sâmbătă, la ora 10.00.

Cod galben de ploi torențiale

Codul galben vizează judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Covasna, Harghita, Braşov, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Bihor, Timiş, Caraş-Severin şi parţial Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Bacău.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Și pe weekend vom avea parte de o căldură insuportabilă la umbră şi disconfort termic accentuat. Sâmbătă se face şi mai cald. Amiaza aduce multă zăpuşeală. Abia duminică se mai adună norii și cresc şansele de averse.

citește și...