Prognoza meteo, 3 august 2020: vremea continuă să fie caniculară
Pentru primele zile din luna august, Administrația Națională de Meteorologie a transmis că vremea va fi caniculară în toate regiunile țării. Precipitațiile vor fi mai puține decât în mod obișnuit, iar valorile termice vor fi ridicate.
În zonele de sud și sud-est, canicula își va face simțită prezența, iar în restul teritoriului, cerul va fi senin și temporar înnorat. Deși temperaturile vor fi ridicate, instabilitatea atmosferică va fi prezentă.
Temperaturile vor fi ridicate
Cele mai ridicate valori vor fi în Muntenia, unde termometrul va arăta până la 34 de grade Celsius. Minima va fi de 27 de garde Celsius și local se vor semnala și intensificări ale vântului.
Pe litoral, temperaturile vor ajunge până la 31 de grade Celsius, iar apa mării va avea în jur de 23 de grade. Vremea va fi frumoasă, iar în zonele de câmpie, local călduroasă. Vântul va avea intensificări pe creste, în Banat și pe arii restrânse în rest.
În Capitală, disconfortul termic va fi accentuat de temperaturile caniculare, care vor ajunge până la 33 de grade Celsius. Pe timpul nopții se vor înregistra temperaturi de 18-19 grade Celsius.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice și în zona montană aferentă. Excepție vor face regiunile nord-estice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.