Prognoza meteo 22 iunie 2020: o nouă avertizare de vreme rea în toată țara
Pentru luni, 22 iunie, meteorologii au anunțat că vremea va fi tot instabilă cu precipitații în majoritatea regiunilor țării.
Vor fi intensificări ale vântului, dar și descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În plus, ANM a emis și un cod galben de vreme rea. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
O nouă avertizare de vreme rea în toată țara
De asemenea, ANM a emis și un cod portocaliu de vreme rea, cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuat. În Moldova, Maramureș, Transilvania, Crișana, și local în Banat, Dobrogea și Muntenia va ploua torențial.
Aici vor fi averse torențiale, fenomene electrice, vijelii și grindină mai ales în vest, nord, centru și nord-est. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
“Vorbim de o depășire, în iunie 2019 am avut 52 de avertizări, acum avem deja 52. Cu siguranță vom mai emite astfel de avertizări, care le dublează pe cele generale”, a explicat Elena Mateescu, director ANM.
Când vom scăpa de ploi
Temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 26°C-28°C și minima de 17 grade C. Și în Capitală vor fi ploi însemnate cantitativ după-amiază și o maximă de 28°C.
În zona montană vor fi averse și furtuni cu fulgere, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Temperaturile se vor încadra între 21 grade C și 14 grade C.
De la mijlocul săptămânii gradul de instabilitate atmosferică se va reduce. Joi vor mai fi ploi de vară după-amiaza în regiunile nordice, nord-estice și centrale și pe spații mici în rest.