Prognoza meteo, 17 iulie 2020: caniculă în sudul țării, vreme rece în nord
Vremea continuă să fie schimbătoare! După câteva zile de caniculă, valorile termice scad din nou. Meteorologii au anunțat că vremea va fi rece și instabilă până la începutul săptămânii viitoare. În plus, temperaturile vor fi sub limita normală perioadei calendaristice în care ne aflăm.
Vreme caldă, dar și instabilă
Dacă în sudul țării vremea va fi caniculară, în vestul şi nordul României, vremea va fi răcoroasă. Nu vor lipsi ploile, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 33 de grade. În celelalte regiuni ale țării, vremea va fi predominant frumoasă.
La București, vremea va fi caldă, iar vântul va sufla slab şi moderat. Maxima zilei va fi de 31 de grade Celsius.
La munte, vremea va fi instabilă, când local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi condiţii de grindină.
Cod portocaliu de ploi torențiale
Meteorologii anunță că vom avea un weekend cu ploi, însă cu temperaturi crescute! ANM avertizează că în peste jumătate de țară vor fi ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Zilele următoare, vremea va fi instabilă, cerul va fi înnorat, iar aversele cu caracter torențial nu vor lipsi, fiind însoțite și de descãrcãri electrice şi izolat, de vijelii şi grindinã, în deosebi în regiunile vestice și nord-vestice.
În intervalul 17 iulie, ora 23:00 – 18 iulie, ora 09:00 în Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei și al Carpaților Meridionali vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 30…40 l/mp și, izolat, 50…60 l/mp.