Primele imagini cu Elena Udrea în vila ei din România! Cum arată fostul ministru şi cu ce îşi ocupă timpul
Elena Udrea s-a întors în România și a confirmat că a renunțat la statutul de refugiat în Costa Rica.
Primele imagini cu Elena Udrea în vila ei din România!
Fostul ministru a ajuns în țară, luni dimineață, 8 iulie. Ea a precizat că a venit cu mașina de Sofia și a intrat în România prin Vama Giurgiu.
Elena Udrea plecase în Costa Rica la începutul anului 2018. Aceasta a fost arestată, în octombrie anul trecut, odată cu Alina Bica în Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României după condamnarea în dosarul Gala Bute, însă cele două au fost eliberate în preajma Crăciunului, după decizia Curții Constituționale privind completurile de 5 judecători.
‘Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pantru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiței mele Eva și închiderea procedurii de extrădare’, a scris Elena Udrea pe contul ei personal de Facebook.
Acum, Elena Udrea a revenit în România și a fost surprinsă în vila sa din Corbeanca. Fostul ministru al Dezvoltării își plimba fetița în livingul generos al vilei.
Sursa: Antena 3