Ozana Barabancea, în lacrimi: „Dumnezeu mi-a ascultat ruga”

13.11.2021, 17:47
Ozana Barabancea, în lacrimi: „Dumnezeu mi-a ascultat ruga”

Ozana Barabancea (51 de ani) este o mamă fericită. Jurata ”Te cunosc de undeva!” a făcut o mărturie emoționantă despre un moment pe care îl așteapta de ani de zile să-l vadă îndeplinit. „Dumnezeu mi-a ascultat ruga”.

Invitată într-o emisiune TV, vedeta a izbucnit în lacrimi în clipa în care a revăzut momentul de la un spectacol și a început să vorbească despre copiii săi. Artista a fost vizibil emoționată când a vorbit despre un vis pe care și-l dorea de multă vreme să-l vadă îndeplinit.

Fiica artistei, Gloria, îi moștenește talentul, iar acest lucru a fost dovedit când tânăra a acompaniat orchestra la pian, pe aceeași scenă cu mama ei.

Ozana Barabancea, cu lacrimi în ochi

„E normal să mă emoționez pentru că am visat acest moment de ani de zile și chiar îi spuneam verișoarei mele că îmi doresc atât de mult s-o dirijez pe Gloria. (…) Dumnezeu mi-a ascultat ruga și am dirijat-o pe Gloria. Astă-vară am avut un concert în care am susținut un recital și cu Gloria și cu Andrew. (…) Sunt foarte fericită”, a dezvăluit Ozana Barabancea, la Antena Stars.

Foto: @ozana9barabancea/ Instagram

Mai mult, artista spune că a fost un mentor în viața copiilor săi, iar momentul de pe scenă a fost pregătit din timp.

„Copiii mei au fost îndrumați să urmeze acest drum, pentru că au toate datele native necesare, cât și sfaturile mele. Pentru viitorul apropiat pregătim un concert unde eu voi dirija orchestra și Gloria va fi solistă. Și Andrew face parte din acest proiect, el acompaniindu-mă pe mine în cadrul orchestrei, când eu voi cânta vocal”, spunea vedeta despre copiii săi, în vară.

Care este marea dorință a artistei

Bucuria Ozanei Barabancea nu vine doar din realizările profesionale ale copiilor, ci și din reușitele din viața persoanală ale acestora. Astfel, artista a mărturisit, recent, că își dorește ca fiul ei să facă marele pas cât mai repede și să se căsătorească cu iubita lui.

”Doamne ajută (nr. dacă face sau nu fiul nuntă), mă pregătesc pentru asta, îmi doresc din toată inima să fie fericiți, nu știu dacă are gânduri, e foarte discret”, a spus Ozana Barabancea la Antena Stars.

citește și...